Liderul USR a afirmat că, foarte probabil, există deja o înțelegere între PNL și PSD prin care partidul condus de Marcel Ciolacu să sprijine învestirea Cabinetului Ciucă.

„Am putea avea rapid un Guvern PNL-USR-UDMR, dar decizia este la PNL și va fi o decizie pe care și-o vor asuma. Nici nu mai contează cum va vota USR, atâta vreme cât PNL a anunțat că are deja susținere în Parlament și am înțeles că PSD poate să susțină un astfel de guvern minoritar. Deci, foarte probabil, pare să existe deja o înțelegere între PNL și PSD, o înțelegere cu care probabil se simt confortabil și unii, și ceilalți, deci nu se mai pune problema unei susțineri a USR”, a spus Dacian Cioloș într-o conferință de presă organizată la sediul USR.

Întrebat ce părere are despre faptul că Nicolae Ciucă a fost propus pentru funcția de premier, Dacian Cioloș a răspuns că „evident, nu este un semnal deloc bun”.

„Noi am mai avut decizia de a militariza campania de vaccinare, care a fost și este condusă tot de un ofițer de armată și am văzut rezultatul. Practic, campania de vaccinare a fost luată de la Ministerul Sănătății, dusă la premier și militarizată. Acum venim cu o propunere de premier, sigur, domnul Ciucă este politician, acum este în rezervă, dar evident că nu suntem confortabili cu această poziție și este cumva și un semnal de capitulare a politicului”, a mai afirmat Dacian Cioloș.

La PNL nu vedem o asumare politică a unui om politic, ci vedem o asumare a unui om care vine din armată și care, evident, chiar dacă este civil acum sau în rezervă, vine cu acest sentiment că iar trebuie armata să ne scoată din situația aceasta dificilă, pentru că noi nu suntem capabili.

Dacian Cioloș, președinte USR:

„Este un semnal foarte prost, vizavi de încrederea pe care noi o așteptăm ca cetățenii să o aibă vizavi de politică și de politicieni”, a mai transmis liderul USR.

Afirmațiile lui Cioloș vin după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat oficial nominalizarea actualului ministru al Apărării Nicolae Ciucă, propus de PNL, pentru funcţia de premier, după consultările de joi dimineață de la Palatul Cotroceni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News