„Am crezut ieri, când PNL a anunțat că premierul își depune mandatul, că există o șansă pentru refacerea coaliției de modernizare a României. Vedem tot mai clar că intenția unor lideri din PNL, înțeleg că încă nu e o decizie luată, este de a se arunca în brațele PSD și de reformare a unei frății a partidelor vechi”, a declarat liderul USR.

Alegerea lui Sorin Grindeanu ca președinte interimar al Camerei Deputaților, într-un vot la care liberalii s-au abținut, este oferită drept exemplu de Dacian Cioloș că PNL se pregătește să facă o alianță cu PSD.

„PNL s-a abținut la votul pentru președinția interimară a Camerei Deputaților, unde avea de ales după ce Florin Roman a fost susținut de USR interimar două săptămâni, avea de ales între o candidată de la USR sau domnul Sorin Grindeanu de la PSD, care a scos o țară întreagă în stradă cu OUG 13. Am văzut că PSD a obținut această funcție prin neimplicarea PNL”, a declarat Dacian Cioloș.

În replică, după vot, Florin Roman subliniase că „USR a făcut un cadou gratuit PSD”, după ce a refuzat să prelungească mandatul său pentru încă două săptămâni, pentru ca ulterior USR să preia șefia la următoarea rotație, potrivit unei postări pe Facebook.

Dacian Cioloș a făcut un apel către liderii PNL să se gândească să refacă alianța cu USR și UDMR, avertizând că altfel va da naștere la o „coaliție toxică”.

„Eu sper că PNL să se gândească bine la ce duce acest drum și să avem în perioada următoare o discuție de clarificare să vedem dacă această coaliție care să modernizeze România e în continuare fezabilă. Altfel, urmează să se nască o alianță toxică a cărui scop va fi păstrarea privilegiilor și piedici pentru dezvoltarea României”, a declarat Dacian Cioloș.

Potrivit unor surse Libertatea, liberalii vor merge tot cu Nicolae Ciucă variantă de premier, iar USR este prima opțiune pentru un guvern majoritar.

Marcel Ciolacu a anunțat marți că „PSD își asumă să intre la guvernare” și negociază cu toate partidele politice. Liderul social-democrat a precizat că nu va pune condiții și discută cu toți liderii politici care doresc formarea unei majorități.

După ce Nicolae Ciucă și-a depus în această dimineață mandatul de premier desemnat, președintele Klaus Iohannis va chema din nou partidele politice la negocieri, urmând ca la final să desemneze din nou un premier. Acesta va avea la dispoziție 10 zile să depună în Parlament programul de Guvernare și lista cu miniștri, urmând ca apoi să aibă loc și votul de învestitură.

 
 

Urmărește-ne pe Google News