UPDATE 10:35: Premierul Dacian Cioloş a anunțat că îl propune pe şefului Cancelariei, Dragoş Tudorache, pentru funcția de ministru de Interne. Primul ministru a completat că Tudorache nu va candida la alegeri. În locul lui Tudorache, ca șef al Cancelariei pentru următoarele patru luni, ar urma să fie mutat Paul Gheorghiu, șeful de cabinet al premierului.

Cine este Dragoș Tudorache

Dragoş Tudorache şi-a început cariera ca judecător la Judecătoria Galaţi, în anul 1997, funcţie pe care a deţinut-o timp de cinci ani. O parte din această perioadă a fost şi şef de unitate şi coordonator al celulei de analiză în cadrul Departamentul pentru Statul de Drept şi Protecţie a Drepturilor Omului al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în Kosovo. Ulterior, din 2003 până în 2005 a condus departamentul juridic al echipei Judecătorilor Internaţionali ONU, Administraţia Interimară ONU pentru Kosovo. În perioada martie 2005 – mai 2007 a fost Task Manager în cadrul Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti.

Din mai 2007 până în martie 2009 a fost coordonator al proiectului Facilitatea Schengen la Comisia Europeană, iar apoi, până în 2013, a ocupat poziţia de şef de unitate, director executiv interimar al Agentiei eu-LISA (2012), Mari Proiecte IT la Comisia Europeană.

Ce s-a discutat la Vila Dante între delegația Congresului SUA și politicienii români: „Tachinări despre democrația și alegerile din România și situația vizelor de America” | EXCLUSIV
Recomandări
Ce s-a discutat la Vila Dante între delegația Congresului SUA și politicienii români: „Tachinări despre democrația și alegerile din România și situația vizelor de America” | EXCLUSIV

Din noiembrie 2013 până în 2015 a fost şef al unităţii Afaceri Internaţionale în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Interne şi Migraţie a Comisiei Europene, iar apoi a devenit şeful cancelariei premierului Dacian Cioloş.

Fostul ministru Petre Tobă, urmărit penal

Nominalizarea şefului Cancelariei premierului vine ca urmare a demisiei lui Petre Tobă de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne, după ce procurorii DNA au cerut aviz preşedintelui pentru începerea urmăririi penale pe numele ministrului în dosarul privind fapte de corupţie la DIPI.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat joi că a acceptat demisia lui Petre Tobă de la MAI şi că până luni va înainta preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de înlocuire a acestuia. Discuţiile cu privire la înlocuitorul lui Tobă au început de vineri dimineaţă, fiind luate în calcul atât varianta unei propuneri interimare, cât şi cea a unui nou ministru plin.

Petre Tobă şi-a anunţat demisia joi seară, după ce DNA a cerut procurorului general al României să solicite preşedintelui încuviinţarea urmăririi penale în dosarul care priveşte activitatea DIPI favorizarea făptuitorului.

Procurorii DNA îl acuză pe ministrul de Interne că a refuzat, în mod discreţionar, declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente care ar fi dovedit deturnările de fonduri din bugetul DIPI.

China poate câștiga războiul comercial cu Trump, avertizează specialiștii: „Xi Jinping are o mână câștigătoare”
Recomandări
China poate câștiga războiul comercial cu Trump, avertizează specialiștii: „Xi Jinping are o mână câștigătoare”

Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale.

Citește și: Solicitarea de urmărire penală a lui Petre Tobă, pe masa președintelui Iohannis

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
Libertateapentrufemei.ro
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
„Vreți fustă? Pe câmp”. Becali se dezlănțuie la adresa lui Jennifer Lopez: „Să plece la Ghimpaţi. Vreţi cocaină? Pe câmp”
Adevarul.ro
„Vreți fustă? Pe câmp”. Becali se dezlănțuie la adresa lui Jennifer Lopez: „Să plece la Ghimpaţi. Vreţi cocaină? Pe câmp”
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
Elle.ro
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Brânza de oaie "din Sibiu", dusă la analize. Rezultatele şocante, arătate apoi producătorilor
Observatornews.ro
Brânza de oaie "din Sibiu", dusă la analize. Rezultatele şocante, arătate apoi producătorilor
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI