Aceştia îi transmit premierului că, în mod normal, creşterea economică trebuie să fie distribuită echitabil tuturor, iar acest lucru nu se reflectă în măsurile adoptate prin Codul fiscal, care avantajează numai deţinătorii de capital sau pe cei cu venituri mari.
„De reducerea cu cinci procente a contribuţiei la bugetul de asigurări sociale au beneficiat exclusiv patronii”, susţin liderii confederaţiilor sindicale.
Facilităţi fiscale prevăzute pentru angajatori, aplicabile începând cu 2017, au fost de curând devansate pentru 1 ianuarie 2016 şi nimeni nu s-a plâns că nu pot fi suportate de buget sau că nu se cunosc consecinţele lor, iar guvernul actual nu a cerut amânarea lor până la o analiză de impact şi nici nu a făcut o prioritate din repunerea în funcţiune a mecanismului de distribuire echitabilă prin negocieri colective la nivel de unitate, sector şi naţional prin Legea 62/2011, deşi desfiinţarea lui a făcut ca ponderea salariilor în PIB să scadă îngrijorător, situându-se la numai 31 la sută, cea mai mică dintre cele 28 de ţări membre ale UE.
Această situaţie este determinată atât de măsuri politicianiste, lipsa unor venituri salariale adecvate, dar mai ales de aplicarea vestitei «cote unice», care adânceşte diferenţele dintre cei cu venituri mici şi cei cu venituri mari, împovărând micul contribuabil”, se mai arată în scrisoarea deschisă adresată premierului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News