„Florin Roman nu este o victimă. Florin Roman este un exponent al clasei politice româneşti care a distrus ce avea România mai bun. Oamenii ca el, care nu aveau calificările necesare, care au minţit şi au făcut din impostură o valoare supremă, i-au îndepărtat pe cei competenţi şi cinstiţi din politică. Demisia lui e un act necesar pe care mulţi alţi colegi de-ai lui ar trebui să-l urmeze”, a scris Dacian Cioloş, miercuri pe Facebook.

De asemenea, președintele USR a mai precizat că nu este impresionat de faptul că Florin Roman l-a ameninţat cu tribunalul.

„Faptul că e supărat pe mine că l-am demascat e dovada că acești oameni nu mai trebuie păstrați în politică. Amenințarea cu tribunalul e și ea ridicolă și nu mă impresionează. Știu că cei ca el se tem de justiție și cred că prezența în sala de judecată le dă palpitații. Drum bun, domnule Florin Roman, și sper ca și ceilalți colegi de aceeași factură ca dumneavoastră să vă însoțească pe drumul demisiei”, a mai punctat liderul USR.

Reacția vine după ce Florin Roman în mesajul demisiei anunțat azi pe Facebook i-a transmis lui Dacian Cioloș că îl va chema în instanță.

Anterior, într-o postare pe Facebook, președintele USR, Dacian Cioloș, i-a cerut prim-ministrului Nicolae Ciucă să îl demită „de îndată” pe ministrul Florin Roman.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„Îi cer domnului prim-ministru Ciucă să îl demită de îndată pe ministrul Florin Roman, care se dovedeşte a fi un impostor mărunt, cu tot CV-ul falsificat”, a scris Dacian Cioloş, miercuri pe Facebook. 

Liderul USR susține că Florin Roman compromite „iremediabil” funcția de ministru al Cercetării în care a fost investit.

„Domnule Ciucă, cu fiecare secundă cu care îl menţineţi în post, Florin Roman compromite iremediabil funcţia de ministru al Cercetării. Compromite ideea de meritocraţie şi competenţă pentru orice tânăr care şi-a făcut studiile cu trudă, pentru orice cetăţean normal din această ţară care nu a fentat şcoala. Daţi-l afară!”, a notat Dacian Cioloş. 

Premierul Nicolae Ciucă aşteaptă de la ministrul Florin Roman o clarificare privind acuzaţiile de plagiat înainte de a lua o decizie, au transmis, marţi seară, surse guvernamentale.

Dezvăluirile privind plagiatul lui Florin Roman au fost făcute de Libertatea pe 9 decembrie. Săptămâna trecută, ministrul cercetării a trimis ziarului 10 pagini din lucrarea de master, care s-au dovedit a fi 100% copiate.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI