„Azi am propus din nou premierului desemnat soluții care să ne ajute să refacem majoritatea. E posibil ca USR să facă parte dintr-un guvern condus de PNL. E nevoie să stăm la masă și să găsim soluții. Dacă își doresc cu adevărat să formăm o majoritate hai să ne așezăm la masă și să construim o majoritate. Un guvern minoritar are un grad ridicat de instabilitate. Câtă vreme se poate construi o majoritate pe asta trebuie să ne așezăm la masă”, a declarat Dacian Cioloș, marți seara, într-o conferință de presă.

Dar e nevoie de mai mult, în perioada următoare, e nevoie de un guvern stabil, cu o majoritate clară în Parlament, care să gestioneze şi măsurile de criză, dar să şi vină cu reforme

Dacian Cioloș, președintele USR

Președintele USR a mai transmis că nu se poate vorbi de un armistițiu pentru că „PNL și UDMR nu sunt adversari, sunt parteneri” în viziunea USR.

„Armistițiu și înțelegeri? Avem deja! Când au fost propuneri și au vizat măsuri de criză, celelalte partide au colaborat. La fel și în ultimele zile, partidele au colaborat. Ați văzut și azi iar partidele discută între ele. E nevoie de mai mult, de un guvern stabil. (…) România are nevoie de o majoritate, care este posibilă, nu de un guvern minoritar. USR poate face parte dintr-un guvern cu Ciucă premier. Acesta este apelul pe care îl fac și colegilor de la PNL și UDMR. Haideți să ne așezăm la masă să discutăm pentru ca România să fie condusă stabil”, a mai completat Dacian Cioloș.

Reacția președintelui USR vine după ce Florin Cîțu, liderul liberalilor, a anunțat că premierul desemnat Nicolae Ciucă a trimis către liderii partidelor parlamentare un document care reprezintă un armistiţiu în baza căruia să susţină guvernul minoritar PNL, pe o perioadă determinată.

„Astăzi, premierul desemnat a trimis către liderii politici ai partidelor parlamentare un document, un armistiţiu, prin care toate aceste partide vor susţine acest guvern minoritar, pe o perioadă determinată pe care o vom discuta şi îl vom susţine şi în Parlament, nu îl vom sabota, până trecem de această iarnă”, a declarat, marți, Florin Cîțu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News