”Terorismul a devenit ameninţarea asimetrică cea mai serioasă a timpurilor  noastre care, alături de migraţie, nu poate fi combătută decât cu idei, soluţii şi acţiuni comune. (…) Nu pot să nu amintesc aici rolul esenţial pe care îl are cooperarea transfrontalieră, schimbul continuu de date între autorităţiile noastre şi faptul că de mai bine de cinci ani României îi este negat accesul la Schengen pentru motive politice care în acest moment  mi se par total depăşite de realităţile cu care ne confruntăm cu toţii”, a declarat Cioloş.

Dacian Cioloș: situaţiile de criză ”rămân greoaie”

Premierul a subliniat că, la nivel european, situaţiile de criză ”rămân greoaie”. ”Ne găsim mult prea des fără informaţii şi instrumentele de care avem nevoie pentru a avea politici proactive. Ne-a fost necesar mai mult de un an de la primul atac terorist din Paris pentru a adopta o decizie (…) la nivel european.  Asta arată că, chiar şi în situaţii de criză, reacţiile noastre la nivel comunitar rămân încă greoaie”, a mai spus Cioloş.

 
 

Urmărește-ne pe Google News