Echipat cu mănuși și având un sac negru, Cioloș a luat acțiunea în serios și a paricipat activ la strângerea gunoaielor din parc.
”Mă bucur în primul rând că am reuşit după patru ani de studii, analize şi ceva birocraţie să luăm decizia şi să transformăm această zonă abandonată de câţiva ani, unde natura şi-a reintrat în drepturi şi să o declarăm ceea ce este, de fapt, e un parc natural urban, cel mai mare din UE din câte ştiu. Acţiunea de azi este binevenită nu doar prin rezultatele pe care o să le lăsăm în urmă împreună cu echipa de voluntari, dar e binevenită pentru că dăm un semnal că nu e suficient să iei o decizie pe hârtie, această decizie trebuie pusă în practică”, a declarat premierul Dacian Cioloş, la Digi 24.
Parcul Natural Văcărești, prima arie protejată urbană din România
Zona naturală „Acumulare Văcărești” a fost declarată parc natural, cu denumirea „Parcul Natural Văcărești”, în şedinţa de astăzi a Guvernului. În zona din interiorul digului fost instituit regimul de arie naturală protejată. Astfel, Parcul Natural Văcărești a devenit prima arie protejată urbană a țării și cel mai mare spațiu verde al Capitalei.
Suprafața totală pe care se instituie aria naturală protejată este de 186 de ha și se compune din teren proprietate publică, aflat în administrarea Administrației Naționale ”Apele Române”, și teren proprietate privată, deținut de persoane fizice pentru care se va avea în vedere, la promovarea planului de management, să se prevadă compensații pentru respectarea prevederilor restrictive ori pentru măsurile de conservare instituite.
Managementul Parcului Natural Văcărești va urmări menținerea celui mai mare spațiu verde al Bucureștiului prin protejarea diversității biologice și oferirea publicului a unor posibilități de recreere și ecoturism, fiind totodată o excelentă platformă pentru activități educaționale și științifice.