”Am decis ca începand de luni, 9 iulie 2018, să mă despart de Partidul Social Democrat și să-mi continui mandatul în Parlamentul European ca europarlamentar independent, în Grupul S&D. Voi continua să lupt pentru aceleași cauze în care am crezut și până acum – programe mai bune de sănătate, drepturi egale pentru consumatorii români, șanse mai mari pentru agricultorii români, mediu mai curat pentru toți. Iar la încheierea acestui mandat voi continua să susțin aceste proiecte și din afara politicii”, a scris Daciana Sârbu, pe pagina sa de Facebook.

De altfel, situația ei în PSD era incertă încă de când a fost exclus Victor Ponta. Ea a criticat, în numeroase rânduri, guvernul condus de Viorica Dăncilă.

În iunie anul trecut, fostul premier a fost exclus din PSD pentru că l-a susținut pe Sorin Grindeanu, când social-democrații au dat jos guvernul pe care acesta îl conducea. De altfel, Victor Ponta a și votat împotriva moțiunii de cenzură.

Oricum, Victor Ponta intenționa încă de pe atunci să demisioneze din PSD și să-și înființeze un alt partid.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News