Daciana Sârbu a deschis un site prin care dorește să atragă atenția părinților asupra alimentației copiilor lor. Prin școală pentru sănătate, europarlamentarul le aduce aminte celor care au copii că „în afara armoniei din casa – cel mai mult contează, pentru binele copiilor, ce au în farfurie, pentru că le influentează direct sănătatea”.
„În România mâncarea sănătoasă a devenit o preocupare abia de puțină vreme. Între timp, ne-au prins pe nepregătite, neinformați și neștiutori, și valul fast-food, și cantitatea tot mai mare de alimente procesate – împachetate frumos, dar prea puțin hrănitoare – din magazine, și importurile masive de fructe și legume care ne domină, din păcate, piețele.
Pe măsură ce a crescut fetița mea, am încercat să mă informez și să aflu de ce are nevoie organismul ei în fiecare etapă, din ce alimente e bine să-și ia substanțele hrănitoare utile. Și pe măsura ce am citit mai mult, m-am întristat văzând în jur atât de mulți copii care mănâncă dulciuri preambalate în pauza mare și inghețată – pe post de cina. E clar că părinții lor nu s-au gândit la asta, sau nu au suficiente informații. Oricine știe că un măr e sănătos, dar oare câți părinți privesc, de pildă, cartofii prăjiți drept un inamic al sănătății copilului?
Fiindcă nu ne-a învățat nimeni ce e bine și ce e rău, astăzi generații întregi de părinți nici măcar nu realizează amenințările din farfuria copilului. La adăpostul acestei confuzii, cresc în tăcere generații de copii supraponderali (dacă nu chiar obezi), mai greoi, mai dependenți de zahăr și mai desprinși de gusturile simple din natură. Întrebați-vă copilul ce ar prefera, între o sticlă de suc acidulat și o piersică. Nu-i așa că opțiunea lui nu este cea care a crescut în copac?”, susține Daciana Sîrbu în școală pentru sănătate.
Părinții vor găsi aici nu doar principii generale pentru o alimentație sănătoasă ci și propuneri concrete de rețete sănătoase prin care să-și convingă copiii să uite de produsele procesate pline de zahăr și grăsimi.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.