UPDATE ora 16.00 Și europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, a fost reconfirmat prin vot marţi la Bruxelles pe poziţia de coordonator pentru Securitate şi Apărare (SEDE) al grupului S&D din Parlamentul European. Europarlamentarul PSD Andi Cristea a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică Externă.
”Încrederea colegilor mei mă onorează și mă motivează. Îmi propun continuarea proiectelor pe care m-am axat în activitatea mea din Comisia ENVI, în primul rând lupta împotriva obezității în rândul copiilor, un fenomen foarte grav, cu implicații serioase asupra viitorului. Avem în această legislatură o serie de oportunități importante pentru a face câțiva pași concreți în aceasta luptă. Suntem în plin proces de revizuire a Directivei serviciilor mass-media audiovizuale, care poate și trebuie să includă măsuri mai puternice de protejare a copiilor față de promovarea agresivă a alimentelor nesănătoase”, a transmis Daciana Sârbu, pentru Libertatea.
Ea a mai arătat că îmbunătățirea calității hranei în UE prin limitarea obligatorie a grăsimilor trans din alimentele procesate este o altă direcție absolut necesară, deoarece consumul excesiv al acestui tip de grăsimi crește riscul afecțiunilor cardiovasculare.
”Sunt coautoarea unei rezoluții în acest sens deja adoptate de Parlamentul European, dar eforturile mele nu se vor încheia până când nu vom avea o legislație europeană care să protejeze oamenii de acest pericol. Voi continua sa sprijin în continuare, în Parlament și în dialogul cu reprezentanții celorlalte instituții, priorități precum educația nutrițională și promovarea stilului de viață sănătos”, afirmă europarlamentarul PSD.
Daciana Sârbu mai menționează că a colaborat foarte bine cu asociații ale pacienților din Uniunea Europeană și va rămâne o susținătoare a politicilor pentru îmbunătățirea accesului la tratamente de calitate pe întreg teritoriul UE.
”Încă persistă inegalități foarte mari între statele membre și acest lucru trebuie să fie o preocupare majoră pentru instituțiile europene”, a mai declarat eurodeputata.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro