Lansarea Cartei Europene a Drepturilor Bolnavilor de Cancer are loc chiar de Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului – marcată în fiecare an pe 4 februarie. Daciana Sârbu susţine astfel mesajul transmis de aceasta Carta – autorităţile europene trebuie să-şi asume ca prioritate reducerea inegalităţilor în materie de sănătate între statele membre, un obstacol important cu care au de luptat cei care suferă de cancer.
Carta Drepturilor Bolnavilor de Cancer este rezultatul muncii organizatiei European Cancer Concord, un parteneriat în domeniul oncologiei ce reuneşte membri din 17 state europene.
„Această Carta Europeană a Drepturilor Bolnavilor de Cancer transmite un semnal clar, care trebuie să fie auzit şi asumat ca prioritate de instituţiile europene: nevoia de a reduce inegalităţile cu care se confruntă cei afectaţi de această maladie. În prezent, nu toţi cetăţenii europeni au acces la aceleaşi tratamente, la servicii medicale de cea mai înaltă calitate, la cele mai recente descoperiri în materie de medicamente. În privinţa tratamentului şi ingrijirii de care pot beneficia bolnavii de cancer, diferenţele dintre statele sărace şi cele bogate ale Europei sunt uriaşe. Acest lucru trebuie să se schimbe”, a declarat europarlamentarul PSD
Evenimentul de lansare a Cartei se va desfăşura în prezenţa directorilor European Cancer Concord, Thierry Le Chevalier şi Patrick Johnston şi a mai multor reprezentanţi ai organizaţiilor ce fac parte din aceasta coaliţie. Co-organizatorul evenimentului este europarlamentarul Alojz Peterle (Slovenia).

Urmărește-ne pe Google News