România este ţara paradoxurilor. Cheltuim zeci de mii de euro pe achiziţia unei locuinţe, dar uităm să investim o suma modică ca s-o asigurăm. Iar în momentul în care se întampla un accident, vedem cum pierdem într-o zi toate investiţiile făcute cu mari greutăţi. Abia atunci înţelegem ce-ar fi însemnat dacă toate bunurile noastra ar fi fost protejate de orice risc.

În România, doar puţin peste 10% din locuinţe sunt protejate printr-o asigurare de locuinţă împotriva posibilelor riscuri. Prin comparaţie, în Ungaria procentul urcă la 60%, iar în Austria putem vorbi chiar de 80% dintre locuinţe asigurate.

Acesta este şi motivul principal pentru care autorităţile au propus şi agreat legea asigurării obligatorii a locuinţei, care se va aplica începând din 1 iulie 2010. Desigur, este un prim pas foarte bun, dar nu suficient. Asigurarea obligatorie asigură protecţie doar împotriva a trei mari categorii de riscuri: inundaţii, alunecări de teren şi cutremure. În plus, limitele maxime de despăgubire în cazul producerii unui incident nefericit sunt 10.000 sau 20.000 de euro. Dacă ne gândim în schimb la daunele posibile, suma nu este nici pe de parte acoperitoare. Soluţia cea mai potrivită pentru o protecţie completă este în schimb asigurarea facultativă de locuinţă.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Generali Asigurări oferă o reducere de până la 20%, până pe 30 aprilie, pentru EUROCASA Completa Plus. Astfel, cu doar 1 Leu/zi, orice persoană are garanţia protecţiei complete a locuinţei, împotriva tuturor riscurilor. 1 leu / zi este valoarea estimată pentru un apartament în Bucureşti, asigurat la 192.100 Lei (aprox. 45000 euro). Practic, cu circa 1 leu/zi romanii îşi pot proteja locuinţa şi totodată bunurile împotriva unei game foarte variate de riscuri:

– Incendiu, trăsnet, explozie, lovirea locuinţei de către vehicule rutiere sau căderea aparatelor de zbor
– Calamităţi naturale: cutremur, inundaţii/aluviuni, fenomene atmosferice (inclusiv grindină), alunecarea/surparea/prăbuşirea terenului, greutatea stratului de zapadă
– Daune cauzate bunurilor asigurate, provocate de emanaţii de fum, gaz, vapori
– Daune produse de avarii la instalaţiile de apă sau de canalizare ale imobilului
– Furt prin efracţie, tâlhărie
– Acte de vandalism sau evenimente socio-politice
– Răspunderea civilă a familiei
În plus, EUROCASA Completă Plus de la Generali Asigurări nu prevede fransiza (suma fixă din valoarea contractului suportată de asigurat în cazul producerii daunei; cu excepţia cutremurului, în zonele de risc) şi nici limita maximă de despăgubire. Mai mult, clienţii pot beneficia de serviciile unei companii sigure şi responsabile, cu o experienţă în plan mondial de aproape două secole şi de peste 17 ani în România.

Amir Rrahmani e fotbalistul care a pornit scandalul în meciul România – Kosovo și și-a convins colegii să iasă de pe teren: „Arbitrul nu a vrut să asculte”
Recomandări
Amir Rrahmani e fotbalistul care a pornit scandalul în meciul România – Kosovo și și-a convins colegii să iasă de pe teren: „Arbitrul nu a vrut să asculte”

Pentru informatii suplimentare: www.generali.ro

Acest material are conţinut publicitar

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Apare un nou aeroport pe harta României. Va facilita transportul pentru sute de mii de români. Beneficiu uriaș pentru trei județe și trei orașe importante
FANATIK.RO
Apare un nou aeroport pe harta României. Va facilita transportul pentru sute de mii de români. Beneficiu uriaș pentru trei județe și trei orașe importante
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Observatornews.ro
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI