Incidentul a avut loc la sfârșitul lunii februarie la templul lui Dalai Lama din Dharamshala, la poalele muntelui Himalaya, unde au participat aproximativ 100 de tineri elevi care tocmai absolviseră cursurile Fundației indiene M3M.
Într-o înregistrare video, unul dintre elevi a fost surprins când s-a apropiat de un microfon și l-a întrebat pe Dalai Lama dacă poate să-l îmbrățișeze.
În vârstă de 87 de ani, Dalai Lama i-a spus băiatului să urce pe platforma pe care era așezat. Făcându-i semn spre obraz, el este auzit spunând „mai întâi aici”, după care copilul l-a sărutat și l-a îmbrățișat.
Dalai Lama l-a ținut în brațe pe băiat, spunându-i „cred că și aici” și apoi l-a sărutat pe gură.
„Și suge-mi limba”, a spus apoi Dalai Lama, scoțându-și limba, frunte în frunte cu elevul, în timp ce publicul râde.
Liderul spiritual i-a vorbit apoi băiatului, sfătuindu-l să se uite la cei care creează „pace și fericire” și să nu urmeze „ființele umane care ucid mereu alți oameni”.
Dalai Lama și-a cerut scuze
Pe măsură ce videoclipul s-a răspândit pe rețelele sociale, fiind condamnat de mulți internauți, care l-au numit „nepotrivit” și „scandalos”, biroul liderului spiritual a reacționat, spunând că a fost vorba doar despre un comportament „inocent și jucăuș”.
„Sfinția Sa dorește să ceară scuze băiatului și familiei sale, precum și numeroșilor săi prieteni din întreaga lume, pentru durerea pe care cuvintele sale ar fi putut-o provoca. Sfinția Sa tachinează adesea oamenii pe care îi întâlnește într-un mod inocent și jucăuș, chiar și în public, și în fața camerelor de luat vederi. El regretă incidentul”, a transmis biroului de presă al lui Dalai Lama.
Dalai Lama este cea mai sfântă figură a budismului tibetan și trăiește în exil în India din 1959, când Tibetul a fost anexat de China.
Acesta s-a mai confruntat anterior cu controverse. În 2019, el a provocat un scandal după ce a sugerat că, dacă Dalai Lama s-ar întoarce ca femeie, „ar trebui să fie mai atrăgătoare”.