Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că le-a violat pe cele două fete și apoi le-a ucis, dar niciodată nu a recunoscut că a avut un complice. Acum, procurorii au avut suficiente probe că Dincă a avut un complice, în aprilie, când a răpit-o pe Luiza Melencu.

Dan Antonescu a declarat pentru Libertatea că bărbatul reținut pentru violarea Luizei Melencu nu este complicele lui Dincă.

Din punct de vedere penal, nu este complice, ci coautor al infracțiunii de viol. De ceea a fost încadrat la forma agravantă a infracțiunii de viol. Este coautor strict la această faptă. Încă nu s-a dovedit că are vreo contribuție, vreo formă de participare la celelalte infracțiuni de care este acuzat Dincă.

Dan Antonescu, specialist criminolog:

Specialistul a adăugat că până acum Gheorghe Dincă nu putea fi contrazis decât de probe, însă acum există și o persoană care îl poate contrazice.

„Până acum, Dincă nu putea fi contrazis decât niște probe. Acum există o persoană care poate să-l contrazică și care poarte afirma altceva decât ceea ce afirmă el”, a spus Antonescu.

Acea poziția de siguranță a lui Dincă este deja fisurată de apariția acestei persoane.

Dan Antonescu, specialist criminolog:
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

El a precizat că, acum, procurorii sunt presați de timp dacă vor să trimită dosarul Caracal în instanță până la sfârșitul anului. Asta înseamnă că ei trebuie să aibă cel puțin una, două fapte certe, probate.

Nu este exclus să mai apară persoane, dar cumva anchetatorii sunt presați de timp pentru că se termină perioada aceea prevăzută de lege și dosarul trebuie să plece măcar pentru una sau mai multe infracțiuni în instanță.

Dan Antonescu, specialist criminolog:

El a precizat că, acum, procurorii sunt presați de timp dacă vor să trimită dosarul Caracal în instanță până la sfârșitul anului. Asta înseamnă că ei trebuie să aibă cel puțin una, două fapte certe, probate.

Antonescu a mai spus că, din comunicatul DIICOT, reiese că bărbatul reținut acum a dat foarte multe amănunte referitoare la răpirea Luizei Melencu, în aprilie, la cum a văzut-o în curtea lui Dincă și la ce a făcut acesta cu fata. El a subliniat că procurorii vorbesc doar de violarea Luizei Melencu, nu și despre uciderea acesteia, ceea ce arată că nu au o probă concretă referitoare la deces.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Minerva anunță zodiile care își schimbă viața pe final de an. Au noroc uriaș de bani și nimic nu le stă în cale
FANATIK.RO
Minerva anunță zodiile care își schimbă viața pe final de an. Au noroc uriaș de bani și nimic nu le stă în cale
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI