„Nu știu încă (n.red – ce autoritate), aștept să văd un raport. Mi-a zis: dom’le, sunt oameni supărați. OK. Hai să vedem de ce. Premierul m-a sunat spunându-mi că publicarea acelor date nu e în regulă, tabelul acela cu secțiile de vaccinare și cu vaccinurile, numărul de vaccinuri și categoria de persoane care au beneficiat de acele vaccinuri”, a declarat vicepremierul Dan Barna la TVR, conform g4media.ro.
Uitându-mă, cu pregătirea mea de avocat, cu experiența mea de om politic, nu am găsit în acel tabel nici măcar o singură dată sensibilă, vulnerabilă pentru vreo instituție a statului român, pentru vreun cetățean.
Vicepremierul Dan Barna:
„În acest context, trimiterea Corpului de control este cumva un mecanism automat, pentru că premierul nu putea să tragă o concluzie. Și eu m-am întrebat. O instituție a statului a spus că s-au publicat niște date vulnerabile, care o fi fost, nu știu, Armata, habar n-am. Ca el să tragă o concluzie, nu are altă pârghie decât să trimită Corpul de control să verifice dacă acele date erau într-adevăr într-o zonă de protecție sau nu”, a mai spus Dan Barna.
Declarațiile vicepremierului vin după ce premierul Florin Cîţu a anunţat ieri, 8 martie, că se vor face verificări pentru a vedea dacă Ministerul Sănătăţii a respectat legislaţia când a publicat date referitoare la epidemia de COVID-19, defalcat, pe județe și localități. În replică, Vlad Voiculescu a spus că „datele trebuie să fie publice”.
Barna, despre Vlad Voiculescu: „Alianţa USR-PLUS îl susţine 100%”
Vicepremierul a mai precizat că poziţia ministrului sănătăţii în Guvernul Cîţu este foarte stabilă.
„Poziţia lui Vlad este una foarte stabilă, foarte sigură. Alianţa USR-PLUS îl susţine pe Vlad 100%. Nu este niciun fel de îndoială aici, pentru că sunt nişte lucruri care urmează să se întâmple lunile viitoare, care să aducă nişte curăţenii în acest sistem”, a mai afirmat Barna, conform Agerpres.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro