Barna spune că desființarea SIIJ „este un proiect care se va întâmpla”.

„Avem însă în momentul de faţă un blocaj şi eu sunt convins că vom găsi o soluţie. După cum ştiţi, UDMR are o poziţie prin care nu se desfiinţează Secţia Specială, ci pur şi simplu este mutată la Parchetul General cu altă plăcuţă pe uşă, ca direcţie în loc de secţia distinctă”, a declarat Barna, declarându-se convins că în cadrul coaliției se va ajunge la o soluție.

Întrebat dacă crede că UDMR se va răzgândi în această privinţă, vicepremierul a răspuns: „Săptămâna viitoare va veni din nou colegul meu Stelian Ion, ministrul justiţiei, cu propuneri prin care să răspundem la argumentele invocate de cei de la UDMR”.

De asemenea, chestionat dacă cei de la USR-PLUS iau în calcul posibilitatea de a ieși de la guvernare dacă UDMR se va opune desființării Secției Speciale, Barna a precizat: „Nu suntem acolo în acest moment, suntem mult mai îndărătnici, ca să spun aşa şi mult mai rezilienţi decât suntem creditaţi. (…) Or, ieşirea de la guvernarea ar fi o soluţie doar în momentul în care nu mai există nicio variantă. Deocamdată, sunt multe variante în discuţie, nu suntem acolo”.

În acest context, liderul USR a subliniat că magistrații nu trebuie să aibă parte de un tratament special, iar dosarele care sunt acum la SIIJ trebuie să ajungă la DNA, dacă este vorba despre fapte de corupție, la DIICOT, cele ce crimă organizată și la Parchet, cele de drept comun.

„Magistraţii sunt beneficiari de justiţie la fel ca oricare alt cetăţean al României. Noi suntem exact împotriva acestei idei că magistraţii trebuie să aibă o Secţie Specială sau un regim special care prin asta îi face vulnerabili”, a mai declarat Dan Barna.

Pe 13 iulie, premierul Florin Cîțu declara că există un impas în coaliție în privința desfiițării Secției Speciale și a cerut reluarea discuțiilor.

„Nu se rupe coaliția. Coaliția merge mai departe și este puternică”, dădea atunci asigurări Cîțu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News