„Suspansul continuă. USR PLUS este cu adevărat un partid viu şi un partid foarte activ. Am arătat şi am dovedit că se poate organiza un scrutin online de asemenea anvergură şi putem avea o campanie civilizată, o campanie modernă, o campanie despre viitorul partidului”, a afirmat Dan Barna într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
El a spus că în al doilea tur de scrutin se va concentra să transmită mai clar mesajele sale membrilor partidului.
„Urmează, evident, un al doilea tur de scrutin, în care mă voi concentra să transmit mai clar cât mai multor membri perspectiva şi poziţia mea faţă de viitorul partidului. Vom avea campanie electorală până pe 2 – 3 octombrie, se va termina şi turul doi şi vom avea o decizie a partidului. Sunt în continuare optimist asupra rezultatului şi continui să spun ceea ce spun de săptămâni bune: acest partid este partidul care poate şi va guverna România în 2024, o dovedim cu fiecare ocazie”, a adăugat Dan Barna.
Dacian Cioloș a obținut 46% dintre voturile exprimate în cursa din USR-PLUS pentru desemnarea președintelui după fuziune, în timp ce Dan Barna a obținut 43,9% din total, a anunţat purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Ionuţ Moşteanu. În cazul în care Cioloş va câştiga şi al doilea tur, fostul premier ar deveni primul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, anunţă politologul Cristian Pîrvulescu.