Barna a spus că nu a fost consultat, ci doar informat despre revocarea lui Voiculescu, după ce președintele Klaus Iohannis agrease deja această decizie.

„A fost o decizie unilaterală și imatură politic, care ridică foarte mari semne de întrebare asupra capacității premierului Cîțu de a conduce. Ne-am asumat să luam deciziile majore împreună prin consultare și dialog și asta s-a întâmplat până azi”, a spus copreședintele USR-PLUS, Dan Barna, într-o conferință de presă susținută miercuri, 14 aprilie, la Parlament.

Dan Barna a explicat apoi că decizia a fost luată de Florin Cîțu, fără ca premierul să îl informeze în prealabil, și că acest gest „aruncă coaliția” într-o criză.

„Premierul mi-a comunicat în această dimineață o decizie deja luată și transmisă președintelui României. Nu a fost nicio consultare. Este o decizie care aruncă coaliția de guvernare într-o criză majoră. Este o decizie prin care, din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea alianței USR-PLUS”, a adăugat vicepremierul, care a precizat că revocarea lui Vlad Voiculescu nu s-a bazat pe nicio evaluare.

„S-a vorbit despre evaluarea miniștrilor de către premierul României. Da, există acest drept al premierului de a evalua performanța miniștrilor. S-a discutat și în coaliție despre acest demers. Numai că demiterea din această dimineață nu se bazează pe nicio evaluare. Nu există nicio evaluare a ministrului Vlad Voiculescu, în urma căreia să fi putut discuta această concluzie și această decizie pe care premierul și-a asumat-o în mod unilateral”, a afirmat Barna, care a menționat că „o coaliție de guvernare nu poate funcționa decât dacă există respect”.

Acesta a subliniat că şi decizia de a fi numit interimar în locul lui Voiculescu s-a luat fără acceptul său.

Decizia să fiu interimar la Ministerul Sănătății a fost unilaterală, fără consultarea mea și aceasta decizie confirmă imaturitate și lipsă de înțelegere politică. Am discutat cu președintele României și vom găsi o soluție.

Dan Barna:

Barna a mai spus că a cerut o întâlnire de urgență, „astăzi sau cel târziu mâine”, pentru a avea „un dialog responsabil cu domnii Orban și Kelemen Hunor pentru a discuta retragerea încrederii premierului Cîțu”.

Vicepremierul a refuzat să spună dacă USR-PLUS va ieși de la guvernare în cazul în care Cîțu rămâne premier.

„Vom vedea dacă este necesară și medierea președintelui”, a mai declarat el.

Voiculescu, revocat după nici patru luni în fruntea ministerului

Președintele Klaus Iohannis a semnat revocarea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al sănătății la aproximativ două ore după ce premierul Florin Cîțu i-a trimis documentele.

Decizia de revocare a venit după ce, marți seară, au fost publicate în Monitorul Oficial noi reguli privind carantinarea, despre care surse guvernamentale au declarat pentru Libertatea că „procedural, nu a fost în regulă cum a acționat Ministerul Sănătății”, pentru că premierul nu ar fi fost informat.

Demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al sănătății are loc la două zile după incidentul tragic de la „Victor Babeș”, unde trei bolnavi de COVID au murit după o pană de oxigen la TIR-ul ATI din curtea spitalului, și la cinci zile după scandalul evacuării pacienților de la Spitalul de Ortopedie Foișor, transformat peste noapte în spital COVID.

Vlad Voiculescu a fost numit ministru al sănătății la finalul lunii decembrie 2020.

 
 

Urmărește-ne pe Google News