„Preşedintele a fost foarte clar: este nevoie de o susţinere pentru Ministerul Sănătăţii, este nevoie de o susţinere şi ne-a cerut să îl susţinem pe Vlad Voiculescu, tocmai pentru că prima linie a temei sociale în momentul acesta în România este această pandemie şi lupta cu COVID”, a declarat Dan Barna la Digi24, conform Agerpres.
Întrebat cum va răspunde dacă premierul Florin Cîţu va considera la un moment dat că este nevoie de o remaniere a lui Vlad Voiculescu, Dan Barna a declarat că nu a fost adusă în discuţie o astfel de posibilitate la nivelul coaliției.
„Această temă, din nou, este o temă prezentată doar în presă. Nu s-a discutat niciun moment, nu s-a verbalizat un astfel de scenariu în niciuna din întâlnirile din cadrul coaliţiei sau din cadrul Guvernului”, a mai spus Dan Barna.
Florin Cîţu: Am cerut Ministerului Sănătății un raport privind combaterea pandemiei
Afirmațiile lui Dan Barna vin în contextul în care ieri, 17 martie, premierul Florin Cîţu i-a dat termen de o săptămână lui Vlad Voiculescu pentru ca acesta să prezinte un raport cu activităţile desfăşurate, din decembrie 2020, pentru pregătirea valului al treilea al pandemiei de COVID-19.
„Am cerut Ministerului Sănătăţii ca, până săptămâna viitoare, să prezinte un raport cu activităţile desfăşurate începând cu luna decembrie în vederea pregătirii valului 3 al pandemiei. Sper ca, de săptămâna viitoare, să nu fie doar o conferinţă de presă de la CNCAV, să fie şi una a Ministerului Sănătăţii, săptămânal”, a declarat premierul Florin Cîțu, potrivit Agerpres.
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, premierul Florin Cîțu, vicepremierul Dan Barna, vicepremierul Kelemen Hunor și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea au fost prezenți ieri, la Palatul Cotroceni, la discuții cu președintele Klaus Iohannis privind Planul Național de Redresare și Reziliență, conform Administrației Prezidențiale.