Potrivit lui Dan Cărbunaru, „în urma negocierilor Guvern – sindicate s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ începând cu 1 ianuarie 2024”.
Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani: 40% în primul an, 30% în al doilea an, 30% în al treilea an
Dan Cărbunaru a subliniat că Ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie 2023, iar Guvernul o va trimite în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului mai aminteşte şi că „s-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023”.
Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:
1. 40% în primul an
2. 30% în al doilea an
3. 30% în al treilea an”.
„Pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind acordarea unui salariu la nivelul salariului mediu brut pe economie pentru debutanţi sau asistent universitar, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă privind majorările salariale din învăţământ”, a transmis Dan Cărbunaru.
Liderii sindicali au anunțat, miercuri, la finalul negocierilor de la Palatul Victoria, că au respins oferta făcută de guvernanți, întrucât profesorii nu sunt de acord ca mărirea salarială să fie eșalonată pe trei ani, ci vor să fie făcută într-o singură tranșă.
Președintele Klaus Iohannis a reacționat, îndemnându-i pe liderii de sindicat să înceteze greva pentru că profesorii „au primit tot ce au cerut”.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro