Judecătoria Sectorului 4 motivează decizia prin care a stabilit că moderatorul tv Dan Diaconescu poate fi eliberat din închisoare și arată că acesta dă semne de îndreptare precum și faptul că beneficiază de 186 de zile câștigate pe baza legii recursului compensatoriu dar și 150 de zile pe baza redactării unor lucrări științifice.

Astfel, judecătorul de cameră arată că Dan Diaconescu a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare iar transformată în zile pedeapsa este egală cu 2011 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, notează judecătorul, condamnatul trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 1340 zile de închisoare.

Comisia a constatat sub acest aspect că Diaconescu a executat, 4 martie 2015 până în 23 octombrie 2017, 965 zile închisoare, la care se adaugă 186 zile compensatorii conform Legii nr. 169/2017 şi 345 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, dintre care 150 zile câștigate ca urmare a lucrărilor științifice.

Caracterizarea deținutului Diaconescu

Judecătorul redă în motivarea sa și detaliile caracterizări lui Dan Diaconescu de către Comisia de eliberări din penitenciar.

Astfel, potrivit caracterizării atașate la dosar, condamnatul a participat la activitățile de educație şi asistență psihosocială.

A fost inclus în programul de pregătire pentru liberare. A elaborat şi publicat 5 lucrări științifice. A desfășurat activități lucrative în interesul locului de deținere, din luna aprilie 2015 şi până în prezent.

Nu a fost sancționat disciplinar iar pentru munca prestată şi pentru participarea la activitățile și programele de educație și asistență psihosocială a fost recompensat de 20 ori, de 12 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi la vizită şi de 8 ori cu permisiunea de ieşire din penitenciar”, se mai arată în documentul citat.

Diaconescu a părăsit câmpul infracțional

Față de considerentele pe care le-a reținut în motivarea sa judecătorul arată că, în opinia sa, „există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, scopul preventiv şi educativ al pedepsei fiind atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News