UPDATE 17.00: Judecătoria Constanța a amânat pentru mâine, 8 august, pronunțarea deciziei privind măsurile preventive impuse pe numele lui Dan Diaconescu. Fostul om de televiziune se află în prezent sub control judiciar, dar instanța trebuie să stabilească dacă va menține măsura pentru că Diaconescu a fost între timp trimis în judecată.

***

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a anunțat că Dan Diaconescu a fost trimis în judecată, pe 31 iulie, în dosarul în care este acuzat că a abuzat sexual două minore de 15 ani.

Fostul om de televiziune era cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a două infracțiuni de act sexual cu un minor în formă continuată și, respectiv, a două infracțiuni de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată.

Când ar fi comis faptele, fostul patron OTV se afla în termenul de supraveghere al liberării condiţionate, iar dacă va fi găsit vinovat, limitele pedepselor se vor majora cu jumătate.

În comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, transmis pe 2 august, se preciza că Dan Diaconescu este acuzat că:

  • în jurul datei de 19.11.2020 și în jurul datei de 22.11.2020 a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani și 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul București.
  • în septembrie, în jurul datei de 20.09.2020 și în jurul datei de 22.09.2020, a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 de lei la data de 20.09.2020 și 400 de lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în stațiunea Olimp din judeţul Constanța.
  • în jurul datei de 15.08.2021 și în jurul datei de 16.08.2021 a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 de lei la data de 15.08.2021 și 400 de lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța.
Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”
Recomandări
Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”

Infracţiunile de care este acuzat Dan Diaconescu au fost săvârşite în lunile septembrie – noiembrie 2020 şi în septembrie 2021, pe raza localităţilor Olimp, Constanţa şi Bucureşti.

La întâlnirile din 2020, cele două victime aveau doar 15 ani, iar anchetatorii spun că din probe a reieşit că el ştia ce vârstă au adolescentele. 

Procurorii au precizat că infracţiunea de act sexual cu un minor, așa cum ar fi fost ea săvârșită de către Dan Diaconescu, e pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar folosirea prostituţiei infantile – cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. 

Diaconescu s-a prezentat luni în fața magistraților de la Judecătoria Constanța, care vor decide dacă mențin controlul judiciar.

Potrivit Ziua de Constanța, dosarul se află în atenția completului P2 al Secției Penale a Judecătoriei Constanța, prezidat de magistratul Maria Niță.

Oricare va fi decizia judecătoriei, aceasta va putea fi contestată la Tribunalul Constanța.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (7)

nicoleta1   •   08.08.2023, 17:29

D-aia creste numarul pedofililor daca nu sunt pedepsiti

Irinel   •   08.08.2023, 08:07

Sa plateasca daca este vinovat.

relutu63   •   08.08.2023, 07:30

Sa se aplice legea si sa ii dea maxim.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Observatornews.ro
Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere
HOROSCOP
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI