Materialul discografic conţine în mare parte piese de dragoste, interpretate de Dan Helciug şi a fost lansat pentru a-i ajuta pe micuţii bolnavi de inimă. Întrebat ce anume l-a inspirat, Dan a declarat pentru Revista Vip: „N-am pornit de la un caz care m-a impresionat în mod deosebit, dar ideea nu mi-a venit nici din întâmplare. Am vrut să fac ceva în lumea asta atât de egoistă. Vreau să dau un exemplu artiştilor. În plus, eu sunt foarte sensibil la problemele copiilor. Voi deveni din nou tată!”. Dan mai are un băieţel în vârstă de trei ani.

Artistul (foto) a mai spus că lansarea CD-ului este doar primul pas dintr-un proiect amplu, prin intermediul căruia se doreşte sprijinirea Asociaţiei Inima Copiilor în vederea definitivării echipării cu aparatura necesară a departamentului de cardiochirurgie a spitalului Marie Curie din Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News