„Ăsta e Castelul Peleș din Sinaia și dacă vrei să-l vizitezi trebuie să plătești 150 de lei, dacă ești adult, și 37 de lei, dacă ești copil. Dacă vrei să intri la Versailles, palatul regilor Franței, de lângă Paris, trebuie să plătești mai puțin: 21 de euro, adică vreo 104 lei”, e auzit Negru pe filmare.
„E mai ieftin să vezi Versailles decât Peleș, deși despre regii Franței, despre istoria Franței învață toți copiii de pe planeta asta. Despre istoria regilor României învățăm doar noi. Și dacă tot încasezi mai mult decât la Versailles, păi măcar gardul repară-l. Uite, ăsta e gardul de pe drumul principal care duce spre Peleș”, spune Dan Negru, filmând gardul dărâmat.
Omul de televiziune compară prețurile de la Peleș și cu cele de la un alt obiectiv turistic, de această dată din Italia: „Vă mai dau un preț. Dacă vrei să vezi castelul Sant Angelo din Roma, plătești 17 euro! Aici, la Peleș, prețul e dublu! Despre istoria Imperiului Roman și despre împărații Imperiului Roman învață toți copiii planetei la școală, despre regii României, doar ai noștri”.
„O spun cu amărăciune, l-am cunoscut pe Majestatea Sa, regele Mihai, am cunoscut-o și pe regina Ana, dar după ei, regalitatea a dat-o în gard”, mai spune Dan Negru.