Consilierul liberal susține că cei doi încearcă să-l oprească să depună mărturie într-un proces pe care primăria condusă de Clotilde Armand îl are cu Romprest, compania de salubritate care operează în sectorul 1. Concret, Armand a cerut rezilierea contractului cu Romprest, iar avocații Romprest au cerut ca liberalul Dan Podaru să fie audiat ca martor.

Dan Podaru, consilier local PNL în Primăria Sectorului 1. Foto: Facebook

„Astăzi, am depus o plângere penală împotriva primarului Clotilde Armand, lui Vlad Voiculescu – preşedintele USR Bucureşti şi a şefului serviciu imagine din Primărie, Ionel Stoica. Pe scurt, săptămâna trecută, Clotilde Armand, printr-o postare publică, şi apoi Vlad Voiculescu, tot printr-o postare publică, au cerut şefilor PNL Bucureşti şi Sector 1, domnul Ciucu şi Burduja, să mi se retragă sprijinul politic pentru a nu mai avea funcţia de consilier local şi pentru a nu depune mărturie într-un dosar în care, se pare, că am fost citat ca martor. Acest lucru contravine legii penale”, a spus consilierul PNL în fața DNA, potrivit Agerpres.

El susține că „este o formă de imixtiune, de blocare, a procesului Justiţiei”.

„Ionel Stoica, cel care a şi postat această stupizenie pe site-ul Primăriei, lucru agravant, foloseşte canalele instituţiei pentru a ataca consilierii locali. Este un lucru extrem de grav. Mi s-a cerut să nu depun mărturie. Eu o să depun mărturie, pentru că încă nu ştiu numărul acelui dosar şi nici nu ştiu dacă voi fi citat ca martor sau nu, în calitate de preşedinte al Comisiei de mediere cu prestatorul serviciilor de salubritate, firma Romprest”, adăugat Podaru.

Potrivit consilierului PNL, „doamna Clotilde Armand, în afara faptului că este un primar abuziv, demonstrează că nu cunoaşte legea. Este o intimidare clară, pe faţă, de tip mafiot”.

Într-o postare pe Facebook, Dan Podaru a spus că așa cum USR face plângeri penale, tot așa se poate întâmpla și împotriva politicienilor partidului condus de Cătălin Drulă.

„Vă pun o întrebare: USR poate face plângeri penale și procese oricui, dar nimeni nu se poate atinge de politicienii USR?”, a afirmat Dan Podaru.

Urmărește-ne pe Google News