Parlamentarul de Botoşani a declarat, într-o reacție pentru Adevărul și Agerpres, că avea de opt ani autoturismul, pe care l-a cumpărat de la un bărbat din Galați.

„Serviciul de Înmatriculări din Botoșani ar fi trebuit să vadă, bineînțeles, dacă erau probleme. Eu lucrurile acestea chiar nu mi le explic. Aseară când am ajuns în vamă la Sculeni, mi s-a transmis de Poliția de Frontieră că mașina trebuie reținută, pentru că a fost declarată furată din Belgia, în anul 2016. În anul 2016, când deja era pe numele meu, aici în România. Era înmatriculată pe numele meu tocmai din 2015”, a declarat Șlincu pentru Adevărul.

În plus, Șlincu a spus că a ieşit cu maşina în fiecare an din România, însă niciodată nu a avut probleme la frontieră.

„Am cumpărat-o de la cineva din Galaţi, după un anunţ pe un site de vânzări maşini (…) Eu pot să spun că din 2015 am ieșit în fiecare an din țară cu mașina”, a completat Șlincu, pentru sursele citate.

Deputatul a precizat că acum așteaptă să vadă ce fac autoritățile, dar are de gând să meargă în instanță împotriva vânzătorului.

„Vânzătorul e clar că a fost de rea-credință. Consider că am fost înșelat și mă voi îndrepta împotriva dânsului, în instanță. Trebuie să răspundă. Nu cred că fapta s-a prescris. Eu de-abia ieri am aflat că e de rea-credință”, a conchis Șlincu.

Dan Şlincu revenea cu Marius Budăi în ţară de la un eveniment politic desfăşurat la Chişinău, în momentul în care au fost opriți la vamă pentru că mergeau cu o mașină furată.

Potrivit Poliției de Frontieră, mașina figurează cu alertă ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Belgia la data de 5 ianuarie 2016.

În acest caz, polițiștii de frontieră au deschis dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire, iar mașina a fost confiscată și dusă la sediul PTF Sculeni.

Marius Budăi și Dan-Constantin Șlincu au plecat din vamă cu un alt vehicul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News