”Guvernatorul a spus că este nevoie de o creștere a pensiilor și va trebui să aibă loc. Din păcate toată discuția legată de creșterea de pensii s-a axat pe cifra aceasta de 40%”, a declarat Suciu, adăugând că ”Nu există un fundament economic bine stabilit pentru acest procent”.

”Nu vedem motive pentru care să existe o amânare a creșterii punctului de pensie, întrebarea este dacă cifra de 40% este cea adecvată sau nu”, a explicat reprezentantul BNR.

Întrebat cât ar trebui să fie creșterea punctului de pensie, economistul spune că ”Nu am făcut un calcul și nici nu am spus că nu va fi o creștere cu 40% ci că această creștere nu are o fundamentală și se bazează pe o îndatorare suplimentară a statului”.

În ceea ce privește urmările unei astfel de creșteri, Suciu spune că se va ajunge ca veniturile țării să fie blocate în dobânzi și împrumuturi.

”Consecințele unei creșteri nesusținute vor fi foarte greu de preluat în anii care vin. Pentru că nu vorbim doar de anul acesta. Anul acesta poate că există resurse financiare, se găsesc, se fac eforturi, dar sunt doar 4 luni în care pensiile sunt crescute. Nu am văzut o proiecție pe care să o luăm ca fiind aproape certă și să spune că vom putea cu ușurință s susținem o astfel de creștere.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

O creștere a îndatorării înseamnă o creștere a deficitului. Asta înseamnă o înrăutățire a condițiilor de împrumut pentru România. În consecință, bună parte din veniturile țării se vor duce pe dobânzi și pe împrumuturi, în consecință, bună parte a acestor venituri vor fi blocate la mantinelă ani de zile și vor fi semne serioase în întrebare în legătură cu capacitatea României de a se împrumuta pe piețele externe la dobânzi rezonabile.

În momentul în care ți-ai blocat toți banii în dobânzi și împrumuturi, nu îți rămâne mare lucru pentru a face și dezvoltare și a susține celelalte cheltuieli publice”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI