„Am înregistrat astăzi un denunţ penal pe numele domnului preşedinte Klaus Iohannis şi pe numele unui domn consilier prezidenţial, George Duhan, precum şi pe numele tuturor persoanelor cu atribuţii de serviciu, în legătură cu situaţia în fapt sesizată, în vederea cercetării săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, uzurparea funcţiei”, a anunțat Dan Tanasă, la Parchetul General, citat de News.ro.
Deputatul AUR a precizat că demersul se bazează pe informaţiile apărute în presă.
„Sunt numeroase anchetă de presă, le-am şi depus ca mijloace probatorii, anchete de presă existente în spaţiul public privind deplasările pe care Klaus Iohannis le-a făcut în străinătate şi despre sumele exorbitante de bani pe care le-a cheltuit, pentru ca ulterior să secretizeze absolut toate informaţiile cu privire la modul în care a cheltuit aceşti bani”, a afirmat Tanasă.
În opinia deputatului AUR, vizitele externe ale preşedintelui au fost mai degrabă „concedii de lux, nu vizite în afara ţării care să aibă interesul naţional al României pentru astfel de deplasări”.
„Chiar şi în cazul Administraţiei Prezidenţiale trebuie justificate anumite costuri. Dacă domnul Klaus Iohannis nu înţelege să justifice aceste lucruri, angajaţii trebuie, conform legislaţiei în vigoare, să o facă”, a subliniat deputatul AUR.
Cât au costat vizele în străinătate ale lui Iohannis în 2023
În anul 2023, s-a generat o dezbatere publică pe tema costurilor vizitelor în străinătate ale lui Iohannis.
În 2023, Klaus Iohannis a efectuat două turnee, unul în America Latină, în perioada 18-25 aprilie, în care a bifat trei țări: Brazilia, Chile şi Argentina – şi unul în Africa, unde a mers în: Kenya, Tanzania, Capul Verde şi Senegal, între 14 și 23 noiembrie. Președintele a fost însoțit în aceste turnee de soția sa, Carmen.
În total, preşedintele Klaus Iohannis a făcut 34 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 41 de milioane de lei, a transmis pe 31 decembrie 2023 Administrația Prezidențială, pentru Agerpres.
În comparație cu anul 2022, cheltuielile au fost mai mult decât duble, când vizitele oficiale ale lui Iohannis au costat peste 16,6 milioane de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro