UPDATE. Cazul Voiculescu a fost amânat 10 luni de către comisia din penitenciar, au declarat pentru HotNews.ro surse din Administraţia Penitenciarelor.


Membrii Comisiei de liberare condiţionată de la Penitenciarul Rahova vor analizat cât a executat efectiv din pedeapsă Dan Voiculescu, dacă are zile câştigate pentru că a prestat activităţi în timpul detenţiei, dar şi comportamentul acestuia.

Comisia va lua în considerare în primul rând dacă îndeplineşte fracţia prevăzută de lege care trebuie să fie executată, în cazul lui Dan Voiculescu fiind de o treime din pedeapsa de zece ani. În această fracţie intră atât zilele executate efectiv, cât şi zilele câştigate.

Dan Voiculescu are o pedeapsă de zece ani de închisoare, primită în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, din care a executat doi ani şi trei luni.

Citește și: DNA cere ca deținuții să nu mai fie eliberați condiționat dacă nu plătesc prejudiciul din dosar. Printre cei vizați: Ioan Niculae, Dan Voiculescu și Ioan Becali

 
 

Urmărește-ne pe Google News