Fostul patron de televiziune s-a predat vineri seara, alături de toţi ceilalţi condamnaţi în dosarul de spălare de bani “ICA”, ajungând pe rând în Penitenciarul Rahova. Voiculescu, 67 de ani, are un statut special, la fel şi Gheorghe Mencinicopschi, ei nefiind lăsaţi în celulă cu infractori de drept comun. Ajuns în cămăruţa cu gratii, milionarul a fost extrem de nemulţumit că nu avea televizor şi a cerut de urgenţă unul. Şi mai dezamăgit a fost, conform surselor din penitenciar, că nu va primi o plasmă de ultimă generaţie, ci un banal aparat cu tub, vechi de mulţi ani. La ora mesei, Voiculescu a refuzat meniul instituţiei.
Ieri însă, apropiaţi ai săi au venit la Rahova şi i-au adus apă, mâncare şi un geamantan plin cu haine. Tot ieri, mogulul a primit şi prima vizită, unul dintre avocaţii de la Antena Group sosind cu puţin înainte de prânz.
Dan Voiculescu are regim special la Penitenciarul Rahova. A primit mâncare de acasă și a cerut televizor
Cunoscuţii lui Voiculescu i-au adus apă, mâncare şi haine / foto: Dan Bistrițeanu

Condamnarea mogulului, în presa internaţională

Condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare cu executare şi confiscarea sediilor Grivco şi Antena 3 nu au rămas fără ecou în presa internaţională. Astfel, zeci de publicaţii, agenţii de presă şi posturi de televiziune străine au tratat acest subiect de-spre care se spune că este cel mai mare triumf al justiţiei în România postdecembristă. Iată câteva din comentarii:
Agenţia France Presse scrie că “un mogul media român şi informator secret al comunismului a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru fraudă asupra statului”.
ABC News: “Mogul român, condamnat la 10 ani de închisoare. Dan Voiculescu şi alţi şase inculpaţi au fost pedepsiţi pentru fraudă. Deoarece Voiculescu are peste 60 de ani, va putea fi eliberat după ce va executa o treime din pedeapsă”.
Agenţia de presă chineză Xinhua: “Om de afaceri şi politician român, condamnat la 10 ani de închisoare. Dan Voiculescu a fost pedepsit într-un dosar de corupţie ce a presupus privatizarea unui institut agricol român, faptă ce a prejudiciat statul cu 60 de milioane de euro”.
New York Times: “Mogul român condamnat la 10 ani de închisoare pentru fraudă”. Americanii scriu că “fostul senator a fost cel care a iniţiat suspendările preşedintelui Traian Băsescu din 2007 şi 2012 şi că a vorbit despre dosarul în care a fost condamnat ca despre o răzbunare politică”.
Associated Press, prin corespondentul său din România, a tratat pe larg subiectul, ştirea fiind preluată de zeci de site-uri şi publicaţii din lume: “Un mogul media din România a primit 10 ani de închisoare pentru fraudă”.
Dan Voiculescu, 10 ani de închisoare, sediul Antenelor, confiscat şi toate conturile, blocate! CE URMEAZĂ?
Pedeapsa lui Dan Voiculescu, cea mai aspră dată unui fost demnitar al ultimilor 25 de ani. TOPUL condamnărilor

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate

ALEX5211_01.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Orașul din România unde oamenii nu mai vor să locuiască și care e la un pas să devină pustiu. Motivul pentru care locuitorii preferă să se mute în alte zone
FANATIK.RO
Orașul din România unde oamenii nu mai vor să locuiască și care e la un pas să devină pustiu. Motivul pentru care locuitorii preferă să se mute în alte zone
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
Observatornews.ro
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI