Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu (foto), a declarat, ieri, că va merge la Preşedinţie, săptămâna viitoare, împreună cu chiriaşii din casele naţionalizate, pentru a-l ruga pe Traian Băsescu să promulge cât mai repede proiectul de modificare a legii caselor naţionalizate iniţiată de PC. Conform legii, chiriaşii din casele naţionalizate care au cumpărat cu bună credinţă aceste locuinţe în baza Legii 112, trebuie să rămână în posesia lor, proprietarii urmând a fi despăgubiţi de stat la valoarea de piaţă a imobilelor.
Urmărește-ne pe Google News