Faptul că disputele dintre PNL şi PSD sunt din ce în ce mai dese l-a făcut pe Dan Voiculescu să le transmită un mesaj preşedinţilor celor două partide.
Lui Dan Voiculescu îi este teamă că, în cazul în care scandalurile dintre liberali şi social democraţi continuă, mai devreme sau mai târziu, alianţa se va rupe. Preşedintele fondator la PC consideră că, dacă partenerii din Uniunea Social Liberală nu vor fi „atenți”, alianța își va putea pierde legitimitatea. Mai ales că din cauza neînţelegerile din ultima vreme a apărut, conform lui Voiculescu, „o erodare” a alianței.
„Alianța social-liberală și-a asumat, încă de la formare, ‘însănătoșirea’ României din 2012 și ducerea la îndeplinire a speranțelor românilor. Guvernarea n-a fost simplă, datorită concurenței agresive, luărilor de poziție din interiorul alianței sau a restanțelor vechiului Executiv. A apărut astfel o erodare a alianței în ansamblu. Însă, în condițiile în care nu vom fi atenți și ne vom rătăci în continuare în mize personale și în rivalități interne, există posibilitatea ca alianța să se poziționeze atât de departe încât să-și poată pierde legitimitatea”, este mesajul mogulului media, conform Agerpres.
Totodată, Dan Voiculescu consideră că pentru USL, în acest moment, este important să se respecte promisiunile făcute în timpul campaniei electorale.
„Nu sunt importanți X, Y sau Z, persoane care au creat sau au susținut acest proiect politic. Este important ce se întâmplă cu milioanele de români care și-au făcut treaba față de USL când ne-au votat, când ne-au acordat încrederea și ne-au sprijinit înainte de alegeri. Acum, USL trebuie să-și facă datoria față de români și să-și respecte promisiunile făcute”, a mai adăugat fostul senator.