In ceea ce-l priveste pe atacator, noul cod penal nu modifica incadrarea juridica la care ar putea fi supus, deoarece pentru posesia de arme letale exista o lege speciala, ce nu a fost supusa modificarii.
Mai nou, s-a inceput urmarirea penala a Nutei Chirita, mama pistolarului, Mario, pe motiv ca aceasta ar fi sarit prima la bataie, lovindu-l peste fata pe Dan Anton Borz, tatal Danielei si cea de-a doua victima a incidentului petrecut in Cartierul Militari.

Aceasta este cea de-a treia operație dificilă pro bono efectuată de chirurgii Clinicii Zetta. Celelalte două, paralizie de plex brahial la o fetiță de 6 luni și refacerea cu țesut propriu a unui sân mastectomizat din cauza cancerului, au fost efectuate în 2013 de Dr. Dragoș Zamfirescu. „Ne plac provocările și ne place zâmbetul pacienților când văd rezultatele” spune el.
Dr. Dan Georgescu este medic oftalmolog specializat în chirurgie oculoplastică în Statele Unite. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Dr. Georgescu a plecat în 2009 în Statele Unite unde, după un Master of Science (MS) la Yale University, un Doctorat (PhD) în Neuroscience la University of Texas Southwestern Medical Center – Dallas, rezidențiatul în oftalmologie la Moran Eye Center și fellowship-ul în chirurgie oculoplastică (ASOPRS) cu Richard L. Anderson în Salt Lake City, a fost numit Assistant Professor of Oculofacial Plastic Surgery la Wilmer Eye Institute, Johns Hopkins Medical Center, în Baltimore.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește-ne pe Google News