„Mama era foarte veselă. Era cea mai fericită când era alături de tata. După ce a murit, a doua zi dimineaţa, a apărut ceaţa şi în grădină trandafirii erau ofiliţi şi uscaţi. Ea nu mergea la doctori şi de la un chist ovarian a făcut infecţie”, a povestit Dana pentru emisiunea Acces Direct, de la Antena 1.

Vedeta îşi aminteşte că ea a fost plecată la Monte Carlo şi când s-a întors, imediat după aceea, mama ei s-a simţit foarte rău. Femeia a intrat în comă, iar Marijuana s-a uitat în ochii ei, ca să-i vadă sufletul. „Am văzut aşa… ca un câine, în interiorul ei. Era moartea. Mi-e dor de ea. Îi simţeam mereu căldura şi energia. Aş vrea să fiu alături de ea. Îmi e dor de ea fizic, dar sunt convinsă că ea există şi mă îndrumă şi este cu mine şi este îngerul meu păzitor”, a spus solista.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News