Doar opt luni a putut sta departe de micul ecran Dana Războiu. Deşi anul trecut susţinea sus şi tare că nu mai poate trăi în România şi vrea să părăsească plaiurile mioritice pentru a-şi creşte cei doi băieţi în alt mediu – Victor (şapte ani) şi Marc (un an şi jumătate) -, fosta vedetă Kanal D vrea să revină la pupitrul ştirilor.

Potrivit ziarului Naţional, Dana Războiu se află în negocieri cu trei televiziuni din România, care o vor în ograda lor. Deşi a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii celor trei posturi tv şi negocierile sunt departe de a se fi terminat, telespectatorii o vor revedea pe aceasta la pupitrul ştirilor cât mai curând.

 
 

Urmărește-ne pe Google News