Dăncilă a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Galaţi, că proiectul de act normativ nu va avea susţinere politică din partea PSD.

„Am văzut că în spaţiul public se discută foarte mult de acea iniţiativă legislativă legată de plata de către copii pentru întreţinerea părinţilor, aşa numită Lege a recunoştinţei. Este opinia unor deputaţi … În Parlamentul României sunt foarte multe iniţiative legislative. Nu este o lege care să fie agreată, să fie susţinută nici de Guvernul României şi nici de PSD. Dacă vă uitaţi, sunt foarte multe iniţiative, dar de la o iniţiativă legislativă până la transpunerea în lege este un drum lung. Eu vă spun din start că această iniţiativă, această Lege a recunoştinţei, nu este susţinută nici de Guvernul României, nici de PSD”, a afirmat premierul Dăncilă.

Un număr de 73 de deputați și senatori, marea majoritate de la PSD, vor să promulge „Legea recunoștinței între generații”, care îi obligă pe români să-și susțină financiar părinții aflați în nevoie.

Dacă nu va exista un contract între părinți și copii, judecătorii pot fixa o sumă de până la 20% din veniturile lunare ale copiilor. Proiectul a fost depus la Camera Deputaților în data de 27 iunie, iar pe 1 iulie a fost prezentat în Biroul Permanent și înaintat la Senat.

Proiectul de lege este iniţiat de 73 de parlamentari, majoritatea PSD, şi prevede obligativitatea copiilor majori apţi de muncă să îşi întreţină şi să îşi îngrijească părinţii inapţi de muncă.

După reacţiile din spaţiul public, şi ministrul Muncii, Marius Budăi, semnatar al proiectului, a anunţat că îşi va retrage susţinerea pentru propunerea legislativă.

Citește și:

Alocație pentru părinți! PSD a introdus un proiect de lege prin care copiii vor fi obligați să le plătească părinților pensie de întreținere la bătrânețe! Suma ar putea ajunge până la 20% din venituri

Marius Budăi, ministrul Muncii, vrea să-și retragă semnătura de pe legea ”Alocație pentru părinți”!

EXCLUSIV | Iniţiatorul proiectului care îi obligă pe români să îşi susţină material părinţii, la bătrâneţe: „Este o reflexie în oglindă. Şi ei ne-au crescut până la 26 de ani”

Pensie pentru părinți, de la copii | În ce țări sunt legi similare precum proiectul propus de PSD. În Germania, nepoții pot fi puși de stat să-și întrețină bunicii

 
 

Urmărește-ne pe Google News