Viorica Dăncilă a anunţat, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că a avut o discuție cu Ursula von der Leyen și a discutat despre propunerile pe care trebuie să le facă România.

Dăncilă a precizat că Dan Nica rămâne propunerea pentru postul de comisar european, iar dacă va fi cerută o femeie pentru această funcție, a fost propusă Gabriela Ciot, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

Dăncilă a spus că Nica este o persoană respectată și este susținut de grupul socialiştilor europeni.

Întrebată despre problemele de integritate ale lui Dan Nica, Dăncilă a spus că ea crede în prezumţia de nevinovăţie.

„Eu cred în prezumția de nevinovăție, judecata se înfăptuiește de către judecător. Dar despre dl președinte Iohannis știm sigur ce s-a întâmplat cu casele? Şi totuși este candidat la președinția României”, a spus Dăncilă.

Ea a susținut că Ursula von der Leyen nu i-a cerut un consens cu președintele Klaus Iohannis şi a precizat că nu s-a consultat cu şeful statului înainte de votul din Comitetul Executiv Naţional.

„E normal să informez președintele. Înainte să trimit propunerea, o
să vorbesc cu domnul președinte. Cred că până la finalul săptămânii o să
trimit propunerea”, a spus Dăncilă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News