Viorica Dăncilă a afirmat că încă de la preluarea mandatului a spus că vreau să avem o bună colaborare interinstituțională cu parlamentul, cu președintele și celelalte instituții.

”Din păcate, am avut surpriza să mi se ceară demisia de mai multe ori, iar eu îl consider un gest politic pentru că datele arată că nu era un temei din punct de vedere economic să se ajungă la această decizie”, a spus aceasta.

Dăncilă a amintit că a avut o vizită oficială la Bruxelles, recent, unde a discutat despre stadiul preluării președinției Consiliului UE, cu oficialii europeni.

Despre discuțiile cu aceștia, Dăncilă a spus: ”La întâlnirea cu Juncker și Timmermans mi-au spus că trebuie să avem liniște și că trebuie să cooperez cu președintele Iohanis.. Mi-au spus că același lucru îl vor spune și președintelui Iohannis”.

Șefa Executivului a vorbit și despre întâlnirea de săptămâna trecută, de la Palatul Cotroceni, cu președntele Klaus Iohannis.

”Președintele a pus mai multe întrebări, i-am predat și un dosar, senzația mea a fost că a fost mulțumit de stadiul pregătirilor pentru președinția Consiliului Uniunii Europene”, a spus Dăncilă despre întânirea cu șeful statului.

Premierul Viorica Dăncilă a făcut o vizită la Bruxelles, la o săptămână după adoptarea Codului Penal în Parlament.

În cadrul discuției cu președintele comisiei europene, Jean Claude Juncker, la care a participat și prim-vicepreședintele CE Frans Timmermans, Viorica Dăncilă le-a prezentat oficialilor europeni ultimele evoluții în ceea ce privește reforma și modificările din sistemul judiciar din România, respectiv legile justiției și Codul Penal și de procedură penală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News