”Elitele noastre profesionale vor rămâne în ţară, unde vor putea să se realizeze profesional. Salariile profesorilor cresc în medie cu 20%, iar cele ale medicilor şi asistenţilor cresc până la nivelul maxim pe grila de salarizare, prevăzut pentru anul 2022. Pentru medici, creşterile de salarii merg până la 122%, net”, a spus Dăncilă, la Palatul Victoria.

Ea a precizat că aceste salarii vor fi primite efectiv de către beneficiari la finalul lunii martie.

”Sunt însă convinsă că nu au de câştigat doar medicii şi profesorii, au de câştigat toţi cetăţenii acestei ţări, care trebuie să beneficieze de pe urma serviciilor medicale mai bune, a serviciilor din educaţie de mai bună calitate pentru copiii lor”, a mai spus Dăncilă.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că, începând de joi, salariile tuturor medicilor şi asistentelor vor urca pe grila din 2022, iar un medic primar va ajunge cu salariul de la 4.000 de lei la 15.000 de lei. Și salariile din educatie vor crește cu 20%, începând cu 1 martie.

Ministerul Sănătății a transmis, într-un comunicat, în luna februarie, că începând cu data de 1 martie 2018, salariile medicilor și asistenților medicali cresc la nivelul salariilor de bază stabilite la nivelul anului 2022. În acest context, începând cu data de 1 martie 2018, salariile brute de bază a  medicilor și asistenților medicali vor crește față de luna ianuarie 2018, cu procente cuprinse între 70% și 172%.

— Medic rezident anul III unități sanitare clinice: 103% (8.343 lei)

— Medic primar, anatomie patologică și medicină legală: 71% (20.234 lei)

— Medic rezident anul I, servicii de ambulanță/ compartimente de primire urgențe/ secții /compartimente de AȚI: 106% (7.098 lei)

— Asistent medical, studii superioare, servicii de ambulanță/ compartimente de primire urgențe/ secții / compartimente de AȚI: 67% (5.545 lei)

— Medic primar, unități sanitare neclinice: 172% (15.254 lei)

— Asistent medical PL, unități sanitare neclinice: 70% (4.794 lei)

De asemenea, medicii rezidenți, în funcție de specialitate și gradul de pregătire, vor beneficia de creșteri ale salariului de bază (nete)  între 151% și 287%.

Eșalonat, până în anul 2022, vor beneficia de creșteri salariale și alte categorii de personal sanitar, ca de exemplu:

SALARIU BRUT:

— Infirmieră din unități sanitare neclinice: 145% (4.420 lei)

— Ambulanțieri: 99%  (5.143 lei)

— Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social, din unități clinice: 82% (5.303 lei)

Conform Legii salarizării, se acordă o creștere de 25 % a salariului brut, dar  acesta să nu depășească nivelul stabilit de lege pentru anul 2022.

Abordarea unitară a legii salarizări pe fiecare domeniu de activitate a determinat unele ajustări ale salariilor. Astfel, salariile au fost ajustate, în plus sau în minus, astfel încât să se încadreze în grila de salarizare prevăzută de Legea în vigoare.

De exemplu, în anul 2016, salariile farmaciștilor au  fost aduse la nivelul salariilor medicilor, iar pentru a ajunge la nivelul de salarizare prevăzut de Lege, s-au aplicat măriri ale salariului brut în procent mai mic de 25 %.

Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Nicoleta Nucă are un nou iubit, însă îl ține cam …secret. Brunet, discret, loial, toboșar!

 
 

Urmărește-ne pe Google News