Într-un mesaj publicat pe Facebook cu câteva minute înainte
de conferința de presă a președintelui Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă a scris
că îi propune următoarele: ”Să convoace de urgență ședința CSAT mâine – și nu
marți, cum era programat – întrucât avem deja o bază clară de discuție
rezultată din ședința de astăzi și nu există absolut niciun motiv să pierdem
timpul.

2. Să își asume că va face o analiză la sânge în CSAT
referitoare la STS. Cred, de asemenea, că este necesar să ia o decizie privind
demiterea șefului STS, pentru că așa am procedat la MAI și așa trebuie procedat
și în cazul celorlalte instituții. În astfel de situații nu avem voie să ezităm”.

În același mesaj, premierul a scris că ”În această seară vom
vedea primele rezultate oficiale ale anchetei aflate în curs la Caracal,
Ministrul Nicolae Moga urmând să prezinte un raport detaliat al celor întâmplate.

Astăzi a avut loc și prima ședință a comitetului
interministerial în cadrul căreia s-a stabilit structura raportului și a
planului de lucru pe care l-am cerut finalizat în 15 zile. Acesta va conține
modificarea legislației în ceea ce privește modul de implementare a sistemului
de localizare, precum și o analiză referitoare la cartelele prepaid
neidentificabile. Conține, de asemenea, urgentarea modernizării sistemului
informatic 112, inclusiv a infrastructurii sistemului existent prin atribuirea
contractului cu clauză suspensivă, fără a mai aștepta decizii suplimentare pe
marginea contestațiilor.

O măsură esențială se referă la îmbunătățirea procedurilor
de gestionare a apelurilor pentru situații deosebite, precum cea a răpirii de
persoane.

Aștept în două săptămâni raportul comitetului, pe baza
căruia voi lua decizii imediate, pentru o reformă amplă a eficientizării
răspunsului statului român în orice situație de criză care privește cetățenii.

În ceea ce privește acuzațiile conform cărora acest grup de
lucru interministerial exista deja, răspunsul este simplu și, de altfel,
cunoscut de cei care încearcă să denatureze realitatea. Structura care exista a
fost acolo în timpul guvernelor conduse de toți cei care astăzi critică, dar nu
a făcut nimic. Practic, a existat doar cu numele. Am preferat să înființez un
grup de lucru operativ, mai restrâns dar cu obiecte de analiză și atribuții
extinse, a cărui activitate să o pot urmări personal și să mă asigur că tot
ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Au 15 zile să prezinte un plan.
Vă garantez că așa va fi”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News