UPDATE ora 12.15 Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, miercuri, că a vorbit la telefon cu preşedintele Klaus Iohannis privind cele trei nominalizări în Executiv şi că aşteaptă un răspuns de la şeful statului, precizând că îşi doreşte ca noii miniştri să preia cât mai repede portofoliile.
„Am avut o discuţie telefonică cu domnul preşedinte Klaus Iohannis în legătură cu transmiterea celor trei nominalizări. Aşteptăm un răspuns din partea preşedintelui. Îmi doresc ca noii colegi să preia cât mai repede portofoliile, pentru că avem în continuare multe proiecte de pus în practică”, a arătat premierul, la începutul şedinţei Executivului.
Potrivit unor surse oficiale, premierul a dorit să ştie de la preşedintele Klaus Iohanis dacă a luat o decizie în pivinţa celor propuşi: Ramona Mănescu, la MA, Nicolae Moga, la MAI şi Mihai Fifor, pentru postul de vicepremier.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis Vioricăi Dăncilă că o va anunţa în momentul în care va lua o decizie.
Potrivit noului Cod Administrativ, care este în vigoare, preşedintele are la dispoziţie maximum 10 zile pentru a semna decretele de numire în funcţie a noilor miniştri sau pentru a refuza propunerile premierului.
Luni, PSD a decis schimbarea din funcţie a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, pentru cele două portofolii fiind validaţi ca propuneri senatorul Nicolae Moga şi fostul europarlamentar Ramona Mănescu.