Premierul a prezentat concluziile vizitei de lucru de la Bruxelles, unde a fost, împreună cu miniştrii din Cabinet.
Dăncilă a acuzat o „campanie de dezinformare” declanşată de politicieni români, împotriva ţării noastre”.
„Ne confruntăm cu o campanie de dezinformare împotriva ţării noastre alimentată de oameni politici români, mergând până la cel mai înalt nivel. Acest lucru este inacceptabil. Ca prim-ministru, am considerat că am obligaţia să spun adevărul despre ţară în faţa oficialilor europeni. Am dat asigurări în toate întâlnirile pe care le-am avut că Guvernul va acţiona pentru respectarea valorilor şi principiilor care constituie fundamentul construcţiei europene”, a spus Dăncilă.
Şefa Executivului a ţinut să menţioneze că „respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, apărarea statului de drept şi asigurarea independenţei Justiţiei sunt în centrul preocupărilor Executivului”.
Premierul a dat un semnal în privinţa Ordonanţei de Urgenţă anunţată de ministrul Justiţiei, în urma deciziei CCR, privind neconstituţionalitatea protocoalelor secrete din justiţie şi a completurilor de 5 judecători.
„Însă, în egală măsură, am transmis cu fermitate că cetăţenii români trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca orice cetăţean european. Curtea Constituţională a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal care au viciat actul de Justiţie, iar această situaţie trebuie îndreptată”, a afirmat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.
În plus, premierul a arătat că miniştrii s-au comportant „cu demnitate şi profesionalism”, la Bruxelles.
„Încheiem o săptămână în care Guvernul României s-a prezentat la Bruxelles cu demnitate şi profesionalism”, a spus Dăncilă, în şedinţă.