UPDATE 15.01.2019. Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, că doreşte ca România să avanseze cât mai multe dosare legislative în prima parte a mandatului Preşedinţiei Consiliului UE, informează Guvernul.

Şeful Executivului a participat, în cadrul vizitei la Strasbourg, la o cină oficială oferită luni seară de preşedintele PE, Antonio Tajani, a anunţat Guvernul.

Viorica Dăncilă a reiterat, în cadrul întâlnirii, angajamentul României de a fi un partener de încredere în procesul decizional la nivelul Uniunii Europene pe durata exercitării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului UE. Astfel, prim-ministrul a exprimat dorinţa de a avansa cât mai multe dintre dosarele legislative în prima parte a mandatului Preşedinţiei române.

„În alocuţiunea sa, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani a urat succes Preşedinţiei României a Consiliului UE, prima preşedinţie de la aderare, şi a exprimat deschiderea sa şi a Parlamentului European pentru a lucra şi coopera strâns, în vederea închiderii dosarelor legislative”, potrivit sursei citate.

La cina oficială au mai participat vicepreşedintele PE, Ioan-Mircea Pascu, secretarul general al PE Klaus Welle, preşedintele grupului S&D, Udo Bullman, vicepreşedintele grupului PPE, Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului ECR, Olaf Henckel, vicepreşedintele grupului ALDE, Norica Nicolai, co-liderii delegaţiei române în PPE, Adina-Ioana Vălean şi Teodor Stolojan, liderul delegaţiei române în S&D, Dan Nica, şeful de cabinet al preşedintelui, Antonio Tajani, Diego Vanga Fano si reprezentanţi ai SGCONS.


Deplasarea oficială vine la câteva zile după preluarea simbolică, la Bucureşti, a preşedinţiei Consiliului UE, într-o ceremonie care a avut loc la Ateneul Român, în prezenţa preşedinţilor Comisiei Europene, Consiliului European, Parlamentului European şi a membrilor Colegiului comisarilor europeni.

Din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă vor face parte ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Constantin Budăi.

Premierul va conduce delegaţia Guvernului României, care va efectua o vizită de lucru la Strasbourg, în perioada 14-15 ianuarie 2019, în vederea prezentării Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Agenda vizitei va cuprinde întrevederi ale delegaţiei guvernamentale române cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, cu liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, precum şi cu reprezentanţii Grupului S&D şi alţi lideri ai Parlamentului European.

Premierul va participa, de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului României, la vernisajul expoziţiei de fotografie pe tema “Tradiţii şi peisaje din România”, organizat cu ocazia debutului Preşedinţiei române la Consiliul UE.

Miniştrii Afacerilor Externe din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc la Bucureşti, la sfârşitul lunii ianuarie

Miniştrii Afacerilor Externe din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc la Bucureşti, în perioada 31 ianuarie – 1 februarie, în cadrul unei reuniuni informale (Gymnich), în contextul exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului UE.

Potrivit unui comunicat al MAE, reuniunea este găzduită de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi va fi prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini.

Agenda reuniunii va include două sesiuni de lucru în cadrul cărora miniştrii vor discuta teme de actualitate de pe agenda europeană şi internaţională.

De asemenea, reuniunea cuprinde şi o sesiune de lucru cu miniştrii Afacerilor Externe din state candidate la aderarea la UE.

Citeşte şi: DISPREȚ! Primăria Gabrielei Firea, mai opacă decât cele din Londra, Berlin și Madrid! Singura instituție care nu explică pe ce cheltuiește banii cetățenilor pentru transportul urban

 
 

Urmărește-ne pe Google News