Mi s-a adus la cunoştinţă ieri, cu suspectă şi nepermisă întârziere, situaţia gravă de la Complexul Energetic Oltenia. Am convocat imediat o întâlnire de urgenţă şi, împreună cu miniştrii şi autorităţile responsabile, am analizat ce măsuri pot fi luate, astfel încât Complexul Energetic Oltenia să îşi reia activitatea la capacitatea normală„, a spus Viorica Dăncilă. în debutul şedinţei Executivului.

Premierul Dăncilă a spus că, în urma întâlnirii de la Palatul Victoria, a ţinut cont de toate semnalele apărute în spaţiul public în ultimele zile şi a cerut să îi fie prezentată de urgenţă situaţia stocurilor de cărbune, comparativ cu anul trecut, dar şi informaţii privind veniturile minerilor, condiţiile de lucru ale acestora şi soluţii de modernizare a Complexului Oltenia.

„Am solicitat ministrului Energiei să meargă în această dimineaţă la Târgu Jiu şi să discute cu oameni, şi apoi să vină cu soluţii”, a mai anunţat Viorica Dăncilă, precizând că i-a cerut şi secretarului de stat pe domeniu să convoace grupul interminsterial pe siguranţă energetică.

„Am solicitat în această dimineaţă tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii despre această situaţie extrem de gravă, şi ceea ce a apărut în spaţiul public, privind achiziţii de energie din alte ţări, la preţuri foarte mari, astfel încât să ne lămurim dacă există o legătură între acest blocaj şi dorinţa unora de a face speculaţii pe spatele românilor. Nimeni nu se poate juca cu independenţa energetică a ţării”, a avertizat premierul, precizând că, cu, după ce va avea toate aceste date pe masă, va putea lua decizii, pentru a nu fi afectată siguranţa şi funcţionarea sistemului energetic naţional.

Corpul de control al primului-ministru a declanșat o acțiune de verificare la societatea Complexul Energetic Oltenia – S.A, anunță Guvernul. Executivul precizează că, în anul 2018, au fost finalizate două acțiuni de control şi că au fost sesizate organele de urmărire penală pentru verificări.

Citeşte şi: 4 ore de lucru, dar salariu întreg. Angajații care au în îngrijire bătrâni beneficiază de anumite facilități

 
 

Urmărește-ne pe Google News