UPDATE ora 15:45. Eugen Teodorovici a anunțat, miercuri, că la consultările cu Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni vor merge el și ministrul Justiției, Tudorel Toader.

„Ţinând cont de invitaţia domnului preşedinte, adresată primului-ministru, de a merge mâine la o şedinţă la Palatul Cotroceni, la ora 11:30, cu toate că se cunoştea programul de vizite externe ale doamnei prim-ministru, totuşi invitaţia a fost lansată, iar în această situaţie doamna prim-ministru a decis ca la această reuniune să merg personal, alături de ministrul Tudorel Toader, astfel încât delegaţia de mâine de la Cotroceni va avea doi membri ai cabinetului, ministrul de Finanţe şi ministrul Justiţiei”, a spus Teodorovici, după ședința de Guvern.

 

„Vom prezenta răspunsurile la întrebările pe care le are domnul președinte, răspunsuri pe care le putea afla și ieri, din ședința CSAT”, a declarat Teodorovici.


„Mă voi afla mâine într-o vizită de lucru în Spania, unde voi avea o întrevedere cu omologul meu spaniol şi voi fi primită de Regele Spaniei. Voi fi însoţită de mai mulţi colegi, vicepremierul şi ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrul afacerilor externe, ministrul apărării, ministrul mediului de afaceri, comerţului şi antreprenoriatului, precum şi ministrul fondurilor europene”, a anunțat Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.

Șefa Executivului a precizat că în cadrul vizitei se vor discuta aspecte ce ţin de cooperarea în plan european dintre România şi Spania, aprofundarea relaţiilor bilaterale în domeniul economic, al apărării, administraţiei publice, absorbţiei fondurilor europene.

„Un alt subiect de interes comun îl reprezintă, aşa cum am menţionat, aprofundarea cooperării în plan european, în perspectiva preluării şi exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”, a mai spus Dăncilă.

Președintele Iohannis a chemat-o pe Viorica Dăncilă, joi, la consultări, pe rectificarea bugetară.

Șeful statului a trimis o invitație oficială și Guvernului, și a anunțat că ulterior acestor consultări, Președintele României urmează să convoace o nouă ședință a CSAT în vederea reluării discuțiilor referitoare la avizarea rectificării bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018.

Guvernul este decis, în schimb, să adopte miercuri rectificarea bugetară. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă. ”Am decis să mergem mai departe cu rectificarea”, a spus aceasta în ședința de Guvern.

„Soluţia aleasă de Guvern este să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare. Ne-am îndeplinit obligaţia de a cere CSAT un punct de vedere”, a declarat Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că a primit „cu uimire” declaraţia de marţi a preşedintelui Klaus Iohannis și a spus că trbuie desecretizată ședința CSAT.


Citește și: 

VIDEO/Ultimul kilometru din A3, misiune imposibilă. Cum arată tronsonul A3 din zona Petricani şi când va fi gata

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News