Dăncilă consideră că oficialii europeni sunt dezinformaţi şi că va discuta cu aceştia, miercuri şi joi, la Bruxelles, pe acest subiect.

„Am discutat cu ministrul Justiţiei despre această OUG care dă posibilitatea unui proces corect. Cred că dincolo de faptul că vorbim de statul de drept, despre justiţie, trebuie să vorbim şi despre aceste drepturi ale acestor oameni. Trebuie să vedem cum putem îndrepta aceste lucruri. Trebuie să dăm şi acestor oameni o şansă. Am văzut declaraţiile de la Bruxelles. Am văzut că se vorbea despre amnistie. Noi vorbeam despre completele de 5, ceea ce întăreşte încă o dată ce am spus şi anume faptul că e foarte multă dezinformare în PE. Am să vorbesc la Bruxelles”, a spus premierul.

Viorica Dăncilă s-a referit la afirmaţiile preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker care a spus că niciodată nu se va abate de la respectarea statului de drept, a luptei împotriva corupţiei.

„Unde sunt drepturile celor care au fost condamnaţi cu completuri de judecată care nu sunt legale? Statul de drept. Într-un stat de drept toată lumea se aşteaptă la un stat echitabil. Faptul că vrem să dăm această OUG nu împiedică cu nimic lupta împotriva corupţiei. Eu cred că dă posiblitatea celor condamnaţi oportunitatea să îşi dovedească nevinovăţia în faţa unor complete corecte”, a afirmat Viorica Dăncilă, marţi seară la Antena 3.

Războiul politic din USR, faza doi. Elena Lasconi a fost lăsată doar cu biroul și fotoliul din sediul de campanie
Recomandări
Războiul politic din USR, faza doi. Elena Lasconi a fost lăsată doar cu biroul și fotoliul din sediul de campanie

În opinia premierului, această ordonanţă nu împiedică lupta împotriva corupţiei.

„Faptul că vrem să dăm această ordonanţă de urgenţă nu împiedică prin nimic lupta împotriva corupţiei, dă posibilitatea redeschiderii unor procese în care şi celor care au fost condamnaţi şi celor care au fost achitaţi le dăm oportunitatea să-şi dovedească nevinovăţia în faţa unor completuri corecte. (…) Strigătul de disperare al acestor oameni eu cred că nu putem să îl ignorăm, mi-ar schimba impresia faţă de mine, pentru că oamenii aşteaptă de la primul-ministru, de la oamenii care pot să decidă prezentul şi viitorul acestei ţări să reacţioneze şi să acţioneze în mod corect la astfel de situaţii”, a declarat Dăncilă.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a anunţat, duminică, că ministerul Justiţiei a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite.

Acesta a mai spus că cel mai probabil varianta OUG va fi aleasă şi în cazul doarelor construite în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, dar în acest caz aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, în Germania, că Ordonanţa anunţată de ministrul Justiţiei, în urma deciziei Curţii Constituţionale privind nelegalitatea protocoalelor secrete din justiţie, este „cras neconstituţională”, pentru că nu se poate aplica retroactiv, şi i-a transmis ministrului Tudorel Toader să citească Constituţia.

Prețul neputinței ASF: RCA-ul s-a scumpit anul trecut cu 12% pentru persoane fizice, deși tarifele sunt plafonate. Din 2021, prețurile au crescut cu 61%
Recomandări
Prețul neputinței ASF: RCA-ul s-a scumpit anul trecut cu 12% pentru persoane fizice, deși tarifele sunt plafonate. Din 2021, prețurile au crescut cu 61%

Citeşte şi: VIDEO | „România din Antarctica”: Expediția a trei români până la capătul lumii

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Acum e și mai frumoasă, iar fiica lor îi seamănă leit. ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Acum e și mai frumoasă, iar fiica lor îi seamănă leit. ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
O tânără din Galați, menajeră într-un hotel din Austria, concediată dintr-un motiv halucinant. „Mi-a spus pe un ton dur”
Adevarul.ro
O tânără din Galați, menajeră într-un hotel din Austria, concediată dintr-un motiv halucinant. „Mi-a spus pe un ton dur”
Corina Dănilă, apariție inedită într-un nou proiect. Unde poate fi văzută acum actrița. VIDEO
Elle.ro
Corina Dănilă, apariție inedită într-un nou proiect. Unde poate fi văzută acum actrița. VIDEO
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
EXCLUSIV. Nicuşor Dan anunţă că vrea să îl pună premier pe Bolojan în locul lui Ciolacu, dacă ajunge preşedinte
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Nicuşor Dan anunţă că vrea să îl pună premier pe Bolojan în locul lui Ciolacu, dacă ajunge preşedinte
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI