Prea preocupată, probabil, de propriile probleme, soţia fostului premier Adrian Năstase n-a mai ţinut cont, ieri, în drum spre casă, de sistemul de sensuri unice din zona în care locuieşte. Altfel nu ne putem explica faptul că a condus în grabă, tocmai pe nişte străzi doldora de indicatoare “accesul interzis”. Norocul ei a fost că în zonă nu se afla vreun echipaj de poliţie şi că la acea oră traficul lejer i-a lăsat loc de trecere spre impunătoarea vilă din strada Zambaccian.
În acest timp, Adrian Năstase îşi ispăşeşte condamnarea de doi ani de închisoare în dosarul “Trofeul calităţii”, în care e acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

 
 

Urmărește-ne pe Google News