„Lucrurile sunt clare în privința Planșeului Unirii! Conform experților care au analizat structura de beton din Piața Unirii, aceasta ar putea cădea oricând, mai multe porțiuni ale planșeului fiind în risc iminent de prăbușire. Evident că nu ne dorim așa ceva! Suntem însă obligați să acționăm de îndată, pentru că discutăm despre un risc pentru bucureşteni, un risc major pentru noi toţi. Este o construcţie cu aproape 100 de ani vechime, ce datează de pe timpul Regelui Carol, o construcţie peste care trec zilnic zeci de mii de oameni, fie în calitate de pietoni, fie cu autoturismele sau cu mijloacele de transport în comun. Nu ne putem permite, niciunul dintre noi, sub nici o formă, o tragedie aici. Aici nu este vorba despre disconfortul circulaţiei, ci este o problemă de siguranţă, o problemă pe viaţă şi pe moarte. Această structură stă să se prăbuşească, iar lucrul acesta este o realitate”, a explicat prrimarul Băluță, într-o postare pe Facebook.

Așteaptă doar semnătura lui Nicușor Dan

Totodată, primarul Sectorului 4 a spus că așteaptă doar semnătura primarului Capitalei, Nicușor Dan, pentru a demara lucrările de consolidare.

„Noi, cei de la Sectorul 4, suntem pregătiţi. Avem contractul de execuţie semnat, avem banii necesari. Sunt convins că imediat ce vom avea semnătura primarului Capitalei, lucrarea va începe de îndată”.

Pe de altă parte, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, s-a referit la situaţia planşeului Unirii, arătând că Primăria Sectorului 4 a depus o cerere de autorizaţie în regim de urgenţă, dar aceasta se referă la bucata de sub parc a planşeului, nu şi la pasajul rutier.

El a explicat că autorizaţiile în regim de urgenţă se emit doar dacă expertul susţine că este pericol public, iar acest lucru nu este trecut în expertiză. Nicuşor Dan a adăugat că îi aşteaptă pe cei de la Primăria Sectorului 4 cu toate avizele pentru a le da o autorizaţie normală ca să poată începe lucrările.

„Noi anticipăm, fără să avem vreo expertiză, că degradarea din pasaj nu este la nivelul degradării din parc. Noi anticipăm că nu va fi nevoie de blocarea traficului prin pasaj care este cel mai uzitat”, a afirmat primarul Capitalei.

„Nu reiese că ar fi nevoie de lucrări în regim de urgenţă”

Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, dacă trebuie să mai dea autorizaţii pentru începerea lucrărilor la planşeul Unirii.  

„Ce este planşeul Unirii? Este acel capac care este deasupra Dâmboviţei, de la Hanul lui Manuc până când revedem Dâmboviţa la suprafaţă şi care are o lăţime de 15 metri, ne imaginăm deasupra cursului apei. El are două componente, una de aici, de la Hanul lui Manuc până la pasaj, şi a doua este pasajul rutier subteran nord-sud pe care îl cunoaştem. Bucata de pasaj care este prin parc şi până la podul de la Hanul lui Manuc este din anii ‘30. Cea pe care se sprijină pasajul rutier este din anii ‘80. Pentru moment nu avem sau cel puţin nu ne-au fost transmise nouă, aici, la Primăria Capitalei, nu ne-au fost transmise decât expertize de rezistenţă pentru bucata de sub parc, nu şi pentru cea de sub pasajul rutier. Noi anticipăm, fără să avem vreo expertiză, anticipăm că degradarea din pasaj nu este la nivelul degradării din parc. Noi anticipăm că nu va fi nevoie de blocarea traficului prin pasaj care este cel mai uzitat”, a afirmat primarul Capitalei, potrivit News.ro.

El a precizat că pasajul Lujerului şi pasajul Obor sunt într-o stare mai rea decât planşeul din Piaţa Unirii. 

„În normativul de rezistenţă pe poduri şi pasaje există cinci categorii: categoria 1 – cea mai bună, categoria 5 – cea mai rea. Categoria 4 se numeşte nesatisfăcător şi categoria 5 este un fel de mai mult decât nesatisfăcător. Şi e un punctaj. Planşeul din Piaţa Unirii este categoria a patra, cu un punctaj mai apropiat de categoria a treia decât de categoria a cincea. În momentul ăsta, pasajul Lujerului, pasajul Obor şi podul de pe Bucureşti-Ploieşti, care sunt în categoria a cincea, sunt mai rele decât planşeul din Piaţa Unirii”, a declarat Nicuşor Dan.

De asemenea, Nicușor Dan pecizat că Primăria Sectorului 4 a cerut „să emitem o autorizaţie în regim de urgenţă şi legea spune că autorizaţiile în regim de urgenţă se emit doar dacă expertul spune că e pericol public”. El a menţionat că din expertiză nu reiese că ar fi nevoie de lucrări în regim de urgenţă. 

FOTO: Captură video

Urmărește-ne pe Google News