„Născut la data 21 mai 1957 în București, și-a trăit viața sub motto-ul: „Nil nisi Cruce” (n.red. – expresie în latină care se traduce prin „Nimic fără cruce”). A fost istoric român, senator de București din partea PNL, fost ministru al culturii în perioada 21 decembrie 2012 – 12 decembrie 2013 și profesor al Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București unde a predat: Teologia politică, Teologie socială și Istoria Bisericii”, a transmis Facultatea pe Facebook, fără a preciza cauza decesului.
Înmormântarea va avea loc joi, 21 martie, la Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus din București.
Cine a fost Daniel Barbu
Daniel Barbu, specialist în ştiinţe politice, publicist, eseist, jurnalist, profesor, a absolvit Liceul Nicolae Bălcescu din București, în prezent numit Colegiul Naţional Sfântu Sava, în 1976.
În acelaşi an, Uniunea Tineretului Comunist, organizaţia de tineret a PCR, i-a refuzat accesul la Facultatea de Istorie şi Filosofie şi la Facultatea de Drept.
S-a înscris şi a absolvit cursurile Facultăţii de Istorie a Artei a Universităţii Cluj-Napoca şi a ocupat ulterior postul de curator al Muzeului Satului din Bucureşti (1980) şi al Muzeului Naţional de Istorie a României (1981-1986), potrivit Mediafax.
În perioada 1987 – 1992, a fost cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Universităţii Bucureşti.
După Revoluţia din 1989, a urmat cursuri doctorale în Elveţia, la Universitatea din Fribourg, Facultatea de Teologie, şi a primit o diplomă doctorală din partea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în 1991. În 1999, a obţinut doctoratul în filosofie din partea Universităţii din Bucureşti, unde a predat, din 1991, la catedra de ştiinţe politice.
În perioada 1994-2000 a fost decan al catedrei de ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti, funcţie pe care a mai ocupat-o şi în perioada 2002-2004.
Preşedinte al Institutului de Cercetări al Universităţii Bucureşti, Daniel Barbu a condus revista Realitatea Românească în perioada 1991-1992. A fost și consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu, între anii 1997-1999, şi autor al mai multor lucrări ştiinţifice în sfera politicii.
În 2000 a primit Ordinul Naţional Steaua României în grad de ofiţer pentru activitatea în învăţământul superior.
Daniel Barbu a mai fost, din mai 2017 și până în februarie 2019, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro